Ana NAstasiu s-a născut la 17 decembrie, 1996, în satul Ciutești, raionul Nisporeni. Studentă la Universitatea Academiei de Științe a Moldovei (UnAȘM), specializarea Informatică. Inginer programator la Institutul de Matematică și Informatică al Academiei de Științe a Moldovei, departamentul „Sisteme Informatice”. Practică voluntariatul precum Board of European Students of Technology (BEST); Homo Universalis Generation (HUG). A participat la diverse seminare, printre care „Creative Cybernetics and Robotics at VSB-Technical University of Ostrava”, precum și la Conferința științifică a Studenților și Masteranzilor „Viitorul ne aparține”, ed VI-a, 2015. Este laureată a mai multe Festivaluri și Concursuri Naționale și Internaționale de poezie și cântec.
Luni
Ceasornicul bate apocaliptic ora fixă.
C-o răsuflare întretăiată îl opresc și încerc parcă „să-mi chem” din nou visul. Nu-mi reușește. Învinsă în această luptă, fac o tură la bucătărie să îmi fac o cafea, dar se mai întâmplă și să sar peste ea, nu sunt dependentă. Dau un search pe Google pentru a vedea starea vremii în următoarele 12 ore, se anunță un soare printre nori, furtună și... răsturnări de situații.
Cu pași mici dar grăbiți, mă îndrept spre stația de autobuz, unde în treacăt întâlnesc un „bătrânel al străzii” cântând la ocarină. Și pentru că ieșisem cu 10 minute mai devreme decât de obicei, m-am oprit să-l ascult și să îi spun că o face bine. Era mai „tare de ureche” așa că vorbeam „mai cu volum”. L-am întrebat dacă îi este foame. Mi-a răspuns afirmativ. Am scos pateul pregătit de dimineață și i l-am întins punându-i mâna pe umărul stâng și terminând cu „Doamne ajută”. La fel a încuviințat și el.
Mi-am urmat cursul.
Ajunsă la facultate văd chipul profului de Analiză funcțională întâmpinându-mă în ușa aulei. Privirea lui avea sclipiri oscilante între: fervență și îngândurare. Îl văzusem pentru prima dată astfel. Îmbujorat și cu un drastic entuziasm, brusc a exclamat „ ...astăzi pentru noi e sărbătoare!”. Se lăsase o liniște obscură...
În următoarele secunde îmi impun sinapsele la dezarhivarea informațiilor ce învăluie data de 24 Octombrie.
Hm. Să fie oare nașterea matematicianului Alexander Gelfond în 1906 sau poate inaugurarea podului George Washington în 1931...
Concentrandu-mă în halul ăsta, proful a enunțat „Astăzi e sărbătoare în Analiza Funcțională. Astăzi e timpul Teoremei Banah!”.Brusc am țintit ochii către prof și am schițat un zâmbet în colțul gurii, crezând că e vr-o glumă bună înainte cu 157 de zile rămase până la 1 Aprilie.
Însă după mai bine de o oră, am ieșit îmbujorată asemeni unei fetițe de școală când este scoasă pentru prima dată la tablă, și-atunci înțelesesem necesitatea acelor „poli magnetici” dintre cele două lumi: a noastră și a profesorului.
Și pentru că suntem pe ultima sută de metri a alegerilor, ne-am propus împreună cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova să conturăm dreptul tinerilor la vot, printr-un ghid de întrebări și răspunsuri, menite de a încuraja creșterea participării informate a tinerilor în procesul electoral. Glasul nostru s-a făcut auzit în incinta Universității sub sloganul „CoNTăM, deci votăm!”.
Merg pe alee împreună cu gându-mi și involuntar mă opresc în mijlocul parcului de lângă facultate. Mă așez în mijlocul covorului creat de frunzele toamnei. Mă învăluie o nostalgie de copilărie, și brusc m-am găsit poziționată în viitor „Când mă fac mare, vreau să fiu copil...”
E noapte.
Ceaiul de mușețel își face efectul după o zi prosperă. Îmi actualizez paginile Web și-mi notez un citat auzit dimineață în troleibuz „Am avut nevoie de toată viața ca să înțeleg că nu trebuie să înțeleg totul”.
Marți
Sunt trezită de niște sunete zgomotoase a unui bloc ce-și ia avânt vis-a-vis de mine. Îmi opresc deșteptătorul care încă nu a sunat, continuând cu rutina de dimineață.
Mirosul de cafea a pulverizat încăperea. Îmi adie o porție bună de poezie...
Iau izbitor un creion găsit cu gămălia tocită, rup un colț de foaie dintr-o bucată de ziar despre „...pe cine să votăm” și cu o respirație adâncă încep să desenez litere, cuvinte, expresii care îmi inundă creierul:
„Mi-e dor de pământ
Căci pământu-i o umbră
Mi-e dor de o boare de vânt...”
După 15 minute grele de concepere dau glas poeziei nou-născute, dar simt că-i mai trebuie „piper”.
O las pe masă cu mesajul sus exclamat „De revizuit!”. Închid ochii și-mi zic „Mă simt un om împlinit, azi am dat viață... poeziei!”
Ultima pereche la facultate de Teoria Probabilității mi-a încins o poftă de trebăluit prin bucătărie. (Ciudate sunt lucrurile, știu). Am testat cum iese la cuptor carnea de miel în sos de muștar, cu roșii mici și ardei, a fost un adevărat succes, dar porția cam mică, așa ca de test.
Avusesem și o ședință de suflet cu membrii organizației HUG (Homo Universalis Generation), unde primisem și o veste trăsnet de obținere a unui mini-grant pentru dezvoltarea instituțională, de unde urmează organizarea unui șir de seminare, printre care și unul „POSitivePROpaganda”, chiar la finele acestei săptămâni. Ce să mai... totul decurge întocmai...
E noapte și privesc cerul încercând să caut steaua polară. Uitându-mă astfel, mă furnică amintiri legate de când era mică... și-ncep să număr stelele.
Miercuri
Miros de ploaie, de proaspăt.
Dis-de-dimineață la facultate, iar între pauza celei de-a doua pereche îmi schițez în notepad-ul telefonului programul activităților și încă niște actualizări de săptămâna trecută.
Următoarele trei ore le-am petrecut la servici, studiind niște părți generale ale modelelor și tehnologiilor în ingineria sistemelor inteligente și a calculatorului performant.
La ieșirea din Institut, aud la radio „Politica este arta binelui care va urma”. M-a amuzat. Îmi scot mini-carnețelul împreună cu mini-stiloul agățat de el, îmi notez ideea, și-l depozitez în buzunarul din stânga „de la inimă”.
Dau niște sunete pentru a concretiza ședința de departament pentru următoarea zi. Mai actualizez pagina Web, postând un articol despre „plante de apartament care imprimă energia oricărui decor”. După mai bine de 10 minute de tapare, dau „Publică” și deja trei aprecieri noi și un comentariu în antet „bun titlu”. Atunci am constatat că există două tipuri de cititori: cititori care lecturează titlurile articolelor și cititori care lecturează conținutul.
Aprind veioza și citesc vreo cinci pagini din „Frica de libertate” a lui Fromm și cedez brusc, lăsându-mă pradă somnului.
Joi
Mă trezesc înaintea deșteptătorului cu o poftă de cântec la chitară. O „trezesc” cu un solo ușor, astfel încât să nu deranjez vecinii. Simt vibrația fiecărei strune metalice în corpul ei și-al meu.
Îmi urmez cursul spre facultate, îngânând încă niște note. Urc la etajul universității și remarc priviri de la cele mai admitabile la cele mai „pizmuitoare”. Primesc un telefon și o persoană de la celălalt capăt al firului mă întreabă dacă pot dansa. Îi zic respectuos că a dat greș la număr și îi închid. Încă un telefon de la același număr insistând neapărat că exact ce caută e persoana-mi în cauză. Aprob și aștept să-și continue scopul apelului. După un chinuitor chestionar, mi-a spus: „Dansează pentru că ai motiv. Felicitări! Ești câștigătoarea Bursei Regale,a Regina Maria”- bursă la care aderasem ceva timp în urmă. Vestea se adeverise. Frumos jucat...
În următoarea clipă îmi izbucnise o lacrimă săltăreață, prelingându-se pe obrajii rumeni.
Simțeam o zbatere lăuntrică. Odată cu această victorie mi-am confirmat, încă o dată, perspicacitatea propriului Eu.
Cu o bucurie interioară merg la seminarele din cadrul Institutului de Matematică și Informatică și încă la câteva din cadrul ONG-urilor. Se promulgă și se inițiază idei, sugestii, propuneri.
Spre seară, mă întâlnesc cu un fost profesor de liceu. Am pălăvrăgit vr-o oră despre ”...totul și nimic”, însă după această discuție, mi-am depozitat sufletul la cald.
Merg spre casă și gesticulez planuri, punctând fiecare detaliu.
Înfulec „la cină” un măr, împreună cu o porție dublă de fericire și adorm.
Vineri
Mă gândesc ce îmi rezervă viitorul. Merg de dimineață la un training. Ies după mai bine de o oră.
Vântul uscat mă zgribulește.
Îmi e dor de tata... Am un uragan întreg care mă tot mistuie în piept. Mi-e dor parcă de sărbătorile de Crăciun, pentru că doar atunci putem fi împreună. Mi-e dor de vremea când îmi punea în ghiozdan câte două mere roșii și mari, cu coarja subțire și strălucitoare, zicând că au miros de veșnicie.
În curând sărbătorim in familie ziua de naștere a mamei. Elaborez un plan grandios, care sper să o lase plăcut emoționată.
Încerc să lupt cu porția de ciocolate-buni inamici. Nu-mi reușește și nu-mi rămâne decât să mă las învinsă în acest duel. Citesc în liniște cartea mea. Îmi mai notez câte ceva. Privesc pe geam și văd în depărtare curcubeul toamnei și un adevărat viitor.