Analistul politic Oazu Nantoi crede că, după ce Lupu s-a retras din cursa prezidenţială, o parte din cetăţenii care erau indecişi cu cine să voteze se vor concentra asupra Maiei Sandu.

„Ce s-a întâmplat, de fapt? În primul rând, în această zi urmau să fie mimate nişte dezbateri televizate între doi „titani", care urmau să iasă în turul doi. Aşa era construit scenariul de luni de zile - că în turul doi o să iasă doi candidaţi, ambii din buzunarul lui Plahotniuc, şi noi, cetăţenii, rămânem fără alegeri. Faptul că a fost dat peste cap acest scenariu, întâi aceste dezbateri au fost amânate, apoi apar aceşti doi crai (Lupu şi Plahotniuc) şi declară că se retrage Marian Lupu, vorbeşte despre aceea că ceva s-a întâmplat. Eu presupun următoarele. Nu este mare secret că în ţara aceasta, dacă ai bani, poţi comanda sondaje despre monitorizarea evoluţiei opiniei publice în Republica Moldova. Şi dacă Barometrul Opiniei Publice, realizat de Institutul de Politici Publice, a demonstrat că 25 la sută sunt încă indecişi, apoi eu presupun că în societate a început o focalizare, inclusiv a celor indecişi, în jurul Maiei Sandu”, a declarat Oazu Nantoi.

Şi fostul deputat Stella Jantuan crede că motivul renunţării lui Lupu la prezidenţiale este rezultatul unor sondaje care au arătat înfrângerea PD. „Aceasta ar fi fost o mare dezamăgire pentru acei care au lucrat pentru PD prin şantaj sau prin pomeni. Prin această decizie, Plahotniuc iese într-o lumină mai bună pentru partenerii europeni şi pentru el este un as foarte bun, ca să negocieze cu ei, cu scopul de a obţine unele beneficii personale, dar şi pentru PD", a mai spus Stella Jantuan.

Fosta deputată mai crede că decizia de retragere a lui Marian Lupu a fost luată peste noapte şi că acesta a fost pus în faţa faptului împlinit. „Cunoaştem foarte bine că Plahotniuc este o persoană pragmatică şi atunci când este vorba despre interesul său personal, niciodată nu va ceda şi îi va sacrifica pe cei apropiaţi", a menţionat Jantuan.

Oazu Nantoi a adăugat că întreaga construcţie umflată de holdingul lui Plahotniuc, de bloggerii lui şi de presupusele sondaje, risca să se prăbuşească în ziua de 30 octombrie. „Cu ce-ar fi rămas Plahotniuc, dacă Lupu nu s-ar fi retras? Cadavrul politic Mihai Ghimpu, cadavrul politic Partidul Democrat, comuniştii rozi, care au fost cumpăraţi de la Dodon pentru a completa majoritatea parlamentară şi ceilalţi deputaţi care, prin şantaj şi corupere, au acceptat să facă parte din această coaliţie. Deci, un cimitir care miroase urât de tot. Cu ce-ar fi rămas domnul El Coordonatore ca să conducă această ţară, având în spate un preşedinte care a fost ales de popor şi care, cu adevărat, vrea să rupă statul din captivitate?", a menţionat comentatorul politic.

Comentatorul politic a mai opinat că Plahotniuc înţelege că (,) construcţia lui, care, după părerea sa, era stabilă şi controlată, a început să se ruineze. „Nu vreau să mai aud de Plahotniuc. Eu vreau să aud de mobilizarea societăţii, care vine şi votează pentru Maia Sandu”, a conchis analistul.