Ce spune Codul Electoral despre retragerea lui Marian Lupu și ce se va întâmpla cu buletine de vot

Lupu

Candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidențiale, Marian Lupu, a anunțat astăzi la prânz că se retrage din cursa electorală, în favoarea candidatei pro-europene, Maia Sandu. Decizia lui Lupu vine la doar câteva zile până la scrutinul din 30 octombrie. Însă, potrivit Codul Electoral, decizia de retragere din cursa electorală trebuie să fie depusă „nu mai târziu de șapte zile până la ziua alegerilor”. Respectiv, acest lucru trebuia făcut cel târziu la data de 23 octombrie.

Articolul 46 din Codul Electoral:

(6) Concurentul electoral poate să-şi retragă candidatura printr-o declarație scrisă, adresată organului electoral care l-a înregistrat, dar nu mai târziu de 7 zile până la ziua alegerilor. Partidele, organizațiile social-politice şi blocurile electorale pot opera orice modificări în listele înregistrate, cu respectarea acestui termen şi a prevederilor articolelor 79 şi 126. După expirarea termenului menționat, înregistrarea concurentului electoral poate fi anulată doar de organul electoral care l-a înregistrat, în baza deciziei instanței de judecată, precum şi în caz de deces al acestuia sau survenire a condițiilor stabilite la art.13 alin.(2).

(6.1) Cererea de retragere a candidatului de pe lista concurentului electoral depusă în termenul prevăzut la alin.(6) este examinată de organul abilitat al partidului în decursul a 3 zile.

(7) Dacă concurentul electoral îşi retrage candidatura sau înregistrarea este anulată după ce buletinele de vot au fost tipărite, în buletin, în dreptul acestuia, biroul electoral al secției de votare va aplica stampila cu menţiunea „Retras”.

(8) Concurentul electoral care şi-a retras candidatura este obligat să recupereze mijloacele tehnico-materiale şi financiare ce i-au fost alocate din buget pentru a-şi desfășura campania electorală.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente