„Prima reacţie - dar cum rămâne cu „Maia Sandu - ruşinea naţională, care fraudează alegerile", vorba lui Sergiu Sîrbu? În pofida masivelor resurse investite în campanie şi a triplării ratingului lui Lupu în doar câteva săptămâni, el şi-a atins plafonul maxim. Obiectiv, maxim ar însemna - 20% la scoaterea din urne. În acelaşi timp, după retragerea lui Andrei Năstase în favoarea Maiei Sandu (PD, ca şi PPEM, până în ultima clipă nu au crezut că se va întâmpla asta), susţinerea pentru Maia Sandu a început să crească. Ultimele două săptămâni au arătat o dinamică bună. Împreună cu retragerea lui Leancă asta îi deschidea un orizont de circa 26-28%, cu siguranţă, mult peste plafonul maxim al lui Marian Lupu. Deci, PD a calculat corect - acum nimeni nu va putea spune cât, real, ar fi acumulat candidatul său. Or, un al treilea loc şi neintrarea în turul doi, cu doar 16-18, chiar 20%, ar fi doar accentuat criza de legitimitate, care planează asupra guvernării. După retragerea lui Lupu şi Leancă este de aşteptat ca să se retragă, onorabil, şi Mihai Ghimpu, care, în caz contrar, ar fi primit peste 5 zile un certificat de deces politic de 1-2%”, a comentat Andrei Popov.

Potrivit expertului, în continuare, holdingul lui Plahotniuc va încerca să compromită imaginea Maiei Sandu, singurul candidat antioligarhic.

„Şi iată aşa, uşor, uşor, nu fără ajutorul holdingului media şi al armatei de trolli, se va încerca transformarea candidatului antioligarhic în candidatul susţinut de putere şi de oligarh. Simptomatic, aspect neobservat de mulţi, alături de Marian Lupu, a apărut cine...? Nu Andrian Candu sau Monica Babuc, dar anume Vladimir Plahotniuc. Evident, Igor Dodon va contribui şi el la acest proces, sarcina lui acum fiind de a atrage asupra sa simpatizanţii lui Andrei Năstase. Pasul următor va fi să determine - în faţa consolidării forţelor partidei provestice - o mişcare în oglindă pe stânga: retragerea candidatului Dmitri Ciubaşenco”, a adăugat Andrei Popov.

„Renato Usatîi este acum într-o situaţie delicată. În faţa unui mandat internaţional de căutare, extrădarea sau neextrădarea sa din Rusia, depinde exclusiv de decizia autorităţilor ruse. Respectiv, dependenţa şi receptivitatea lui Usatîi, în acest sens, va creşte. În acest context, retragerea lui Ciubaşenco, practic, i-ar garanta lui Igor Dodon victoria din primul tur”, a mai spus Popov.

Precizăm că Maia Sandu a calificat retragerea lui Marian Lupu din cursa prezidenţială drept un joc murdar. „Este un gest disperat, care demonstrează că Igor Dodon este candidatul dorit de Plahotniuc”, a declarat candidatul comun al forţelor antioligarhice.