Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cum explică Plahotniuc retragerea lui…

Cum explică Plahotniuc retragerea lui Lupu din cursa electorală

Oligarhul și prim-vicepreședintele PDM, Vladimir Plahotniuc, a declarat, într-un briefing de presă, că decizia de retragere a lui Marian Lupu din cursa electorală pentru fotoliul de președinte al țării este una calculată a PDM-ului, are drept scop depolarizarea de pe scena politică și va contribui ca un candidat al opoziției pro-europene să câștige funcția de președinte. Plahotniuc nu a făcut însă public numele candidatului pe care îl va susține. 

„PDM a arătat că procentele modeste pe care ni le atribuiau la începutul campaniei electorale unele sondaje, nu corespund adevărului. De fapt, sondajele din ultimele luni au arătat că PDM este cel mai reprezentativ și influent partid pe segmentul de centru-dreapta. Decizia de astăzi poate pare șocantă pentru unii, pentru noi însă, pentru PDM este una calculată, este o decizie logică și ea rezultă, în primul rând, din interesul major al țării. Totodată decizia reiese din polarizarea la acest moment excesivă de pe scena politică. Prin această decizie noi ne dorim să consolidăm vectorul european al țării și desigur să facem ireversibilă modernizarea țării. Dacă este să gândim egoist politic ar trebui ca Marian Lupu să rămână în cursă pentru că are șanse reale să intre înturul doi și prin asta PDM să marcheze o victorie politică, dar posibil doar victorie politică de moment. Totodată, dacă ciferele și conjunctura actuală arată că există un alt candidat care poate are șanse mai sigure să atingă acest obiectiv, noi, ca partid, și astăzi demonstrăm că suntem în stare să luăm decizii deloc ușoare, responsabile și importante pentru țară. Această decizie este rezultatul multiplelor consultări cu oamenii în teritoriu, cu colegii noștri de partid, cu partenerii noștri interni și, desigur, cu partenerii externi. Și încă ceva, faptul că PDM contribuie, ca un candidat al opoziției pro-europene să câștige funcția de președinte, noi suntem siguri că va consolida echilibrul de pe scena politică a țării. Desigur, această acțiune pentru noi, pentru Moldova este un exercițiu nou, democratic.” , a declarat Plahotniuc.