Usatîi a anunțat pentru cine va vota în turul 2 al alegerilor prezidențiale

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Primarul de Bălți, Renato Usatîi, îl va susține în turul doi al alegerilor pe Igor Dodon, în cazul în care candidatul partidului pe care îl conduce, Dumitru Ciubașenco, nu se va clasa în primii doi în cadrul scrutinului prezidențiale din 30 octombrie.

Prezent la o întâlnire cu diaspora din Moscova, Usatîi a spus că dacă va fi nevoit să aleagă între Dodon și Maia Sandu, atunci îl va vota pe liderul socialist.

„În turul 2 îl vom susține pe Igor Dodon. Sunt mai multe semne de întrebare în legătură cu activitatea socialiștilor în Parlament, felul cum au votat anumite proiecte, dar nu putem să o susținem pe Maia Sandu, candidatul impus de Washington”, a declarat Renato Usatîi, sfătuindu-l pe Dodon să „se curețe de Plahotniuc”.

El a spus că și Maia Sandu, în cazul în care ajunge președinte, ar putea face probleme actualei puteri oligarhice, dar nu o poate susține din cauza unor viziuni ale acesteia.

Primarul de Bălți susține că Marian Lupu nu are șanse să ajungă în turul 2 în condițiile în care alegerile nu vor fi masiv fraudate. Dacă asta se întâmplă atunci, spune Usatîi, țara va ieși în stradă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...