Dezbateri Lupu-Dodon: Integrare europeană vs Federalizare

Continuarea și accelerarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova este singura şansă pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova, a declarat candidatul PDM la funcția de președinte Marian Lupu la o emisiune difuzată vineri seara la RTR Moldova, unde l-a avut drept oponent pe principalul său contracandidat la prezidențiale, Igor Dodon, notează IPN.

Potrivit lui Marian Lupu, anume necesitatea continuării reformelor pro-europene l-au determinat să candideze la funcţia de preşedinte. „Ideea integrării europene, continuarea acestui curs care prevede în primul rând dezvoltarea economică a ţării, investiţii, locuri de muncă, dezvoltarea agricultură este singura posibilitate pentru economia noastră”, potrivit candidatului.

Marian Lupu a declarat că în această privinţă nu va merge niciodată la vreun compromis. Iar a doua temă, care în opinia sa, nu poate fi supusă discuţiilor este cea privind suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. În acest sens, el a făcut referire la programul lui Igor Dodon care propune federalizarea Republicii Moldova. Acest proiect este foarte periculos, susţine Lupu. „Nu voi face niciun compromis în privinţa suveranităţii, integrităţii teritoriale şi unităţii Republicii Moldova. Sunt tendinţe,declaraţii şi intenţii serioase în acest sens”, a menţionat el.

Pe de altă parte, Igor Dodon a declarat că va merge pe calea federalizării, chiar dacă sunt mai multe critici în acest sens.

Referindu-se la primele decrete pe care le vor semna cei doi candidaţi dacă vor ajunge în funcţia de şef al statului, Igor Dodon a reiterat că va semna un document privind interzicerea unioniştilor şi interzicerea Istoriei Românilor, chiar dacă a recunoscut că şeful statului nu are asemenea prerogative.

Marian Lupu a menţionat că ajungând în fotoliul de președinte, în primul rând va semna şi promulga cele mai stringente acte, după care va crea o comisie internaţională care va monitoriza procesul de reformare a justiţiei.

Aceasta a fost prima emisiune de dezbateri la care au participat Marian Lupu şi Igor Dodon, consideraţi printre favoriţii aceste curse electorale.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.