Administrația de la Tiraspol anunță că grănicerii transnistreni au reținut șase cetățeni ucraineni, pe care îi acuză de spionaj. Ucrainenii au fost reţinuţi în apropiere de satul Rotar, raionul Camenca.
Potrivit novostipmr.md, cetățenii ucraineni reținuți ar fi ”urmărit sub acoperire” zona în care aveau loc exerciții ale unităților KGB-ului transnistrean.
Aceeași sursă precizează că unul dintre cei șase ar fi angajat al Serviciului de Grăniceri al Ucrainei.
Autoritățile de la Kiev deocamdată nu au comentat acest caz.