2 aprilie 2015. Liderul socialist Igor Dodon s-a întâlnit cu şeful administraţiei oraşului Krasnodar (Federaţia Rusă), Vladimir Evlanov, şi a purtat discuţii oficiale cu reprezentanţii partidului „Spravedlivaia Rossia”, cu care formaţiunea de la Chişinău are un acord de colaborare. În deplasare, Dodon a fost însoţit de mai mulţi socialişti moldoveni, dar şi de doi consilieri: fratele său, Alexandru Dodon şi afaceristul Vadim Ciubara. Pe un site oficial din Federaţia Rusă, Ciubara apare şi ca reprezentant al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova la Moscova.

Ciubara, între Bucureşti şi Moscova

Vadim Ciubara are 36 de ani şi este originar din Bălţi. În 2013 a devenit asociat unic al companiei de consultanţă SMG Perfect Deal SRL cu sediul la Bucureşti. Potrivit datelor Ministerului român al Finanţelor, SMG Perfect Deal SRL a funcţionat, încă de la fondare, doar în pierdere.
În Rusia, Ciubara este proprietarul Media Invest Service (Медиа Инвест Сервис OOO – denumire originală). Această companie este acţionar unic al Telesistem TV SRL, înregistrată în Republica Moldova. Cea din urmă societate este proprietara postului de televiziune Accent TV, al cărui beneficiar este Vadim Ciubara.

Compania lui Ciubara în „Operaţiunea Bahamas”

RISE Moldova a descris într-un articol anterior cum Westerby Limited, o companie offshore din Bahamas, a transferat 1,5 milioane de euro (echivalentul a peste 30 de milioane de lei) în contul Exclusiv Media SRL, firmă deţinută de deputatul socialist Corneliu Furculiţă. Din această sumă, 20 de milioane de lei au fost „împrumutaţi” sponsorilor de partid.

În acelaşi timp, Exclusiv Media SRL a virat 2,5 milioane de lei în conturile Telesistem TV SRL, în baza unui contract încheiat pe 14 martie anul acesta.

Stanislav Vîjga, administrator Telesistem TV SRL: Totul este scris în contract…, nu e nimic special ca să aveţi întrebări suplimentare. Orice ajutor din partea partenerilor nu este de neglijat. Postul de televiziune Accent TV avea întotdeauna o situaţie tehnică precară. Eu ca persoană juridică sunt în drept să închei contracte cu orice parteneri, chiar şi cu RISE. […] Banii nu sunt un cadou, va trebui să-i întoarcem. Cu Exclusiv Media avem un contract de ajutor financiar reciproc. Nu-mi amintesc când trebuie să întoarcem banii împrumutaţi. Nu am contractul în faţa mea. Banii îi vom folosi pentru procurarea echipamentelor noi pentru că postul nostru nu avea măcar camere video.

Şi în 2015, Telesistem TV SRL a primit 300.000 lei de la Exclusiv Media SRL.

În plus, potrivit Rapoartelor PSRM pentru 2015, în campania electorală pentru alegerile locale, Telesistem TV SRL a încasat peste 250.000 de lei de la PSRM pentru servicii de publicitate, iar ziarul de partid „Socialiştii” promovează pe prima pagină postul de Televiziune Accent TV drept „primul post TV de opoziţie”.

Continuarea citiţi pe rise.md