Cinci locuitori ai satului Cimişeni vor plăti câte 10 mii de lei pentru coruperea alegătorilor!

Cinci localnici ai raionului Criuleni vor plăti amenzi penale a câte 10 mii de lei pentru coruperea alegătorilor, la alegerile locale generale din 2015. Astfel, Procuratura raionului Criuleni a anunţat despre condamnarea la amenzi penale a cinci locuitori ai satului Cimişeni.

Atât în cadrul acţiunilor de urmărire penală, cât şi în instanţa de judecată s-a stabilit că pe 27 şi 28 iunie 2015, în cadrul turului doi al alegerilor locale generale, inculpaţii au oferit mai multor locuitori ai satului Cimişeni bani a câte 50 şi 100 de lei fiecăruia, precum şi sticle cu băuturi alcoolice.

În schimbul acestor sume, sătenii au fost convinşi să voteze pentru un anumit candidat la funcţia de Primar al localităţii, ceea ce ultimii au şi făcut, candidatul respectiv câştigând alegerile locale din Cimişeni.

Inculpaţii nu şi-au recunoscut vinovăţia în comiterea infracţiunii incriminate.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.