17:19:54 19.04.2024
Stiri

VIDEO // Menține-ți frumusețea cu acest fel de oțet!

Știri 14.10.2016 07:11 Vizualizări2262 Autor: Ziarul National


VIDEO // Menține-ți frumusețea cu acest fel de oțet! Sursa: clicksanatate.ro

Înlocuiește produsele de îngrijire corporală care conțin substanțe chimice cu remedii naturale, precum oțetul din cidru de mere deoarece are numeroase beneficii asupra pielii și părului.

Catifelează pielea

Datorită nivelului ridicat de aciditate, oțetul din cidru de mere închide porii și redă strălucirea tenului chiar de la primele utilizări.

Specialiștii recomandă utilizarea oțetului în combinație cu loțiunea de corp pe care o folosești în mod constant. Astfel, nu doar că vei avea o piele catifelată și radiantă, dar va căpăta și un parfum natural, plăcut.

Redă strălucirea părului

Dacă nu ești mulţumită de acțiunea șamponului și a balsamului pe care le folosești, îți recomandăm să folosești oțet din cidru de mere.

Ai nevoie de cinci lingurițe de oțet care se adaugă într-un bol plin cu apă caldă. Soluția se toarnă pe păr și scalp, după ce te-ai spălat cu șampon și balsam. Las-o să acționeze timp de 5-10 minute, după care clătește-ți părul cu apă din abundență.

Menține tenul curat

Oțetul din cidru de mere are proprietăți astringente, fapt pentru care contribuie la reducerea nivelului de sebum și, implicit, la prevenirea acneei. Pentru menținerea tenului curat se aplică pe față o soluție preparată din oțet și apă (în cantități egale).

Tratează iritațiile pielii

În cazul în care suferi de rozacee (înroșirea pielii) sau mâncărimi fă o baie la care să adaugi puțin oțet din cidru de mere, deoarece are proprietăți antiinflamatoare și calmante. Vei vedea că după baie iritațiile nu vor mai fi atât de evidente.

Elimină mătreața

Mătreața este o problemă des întâlnită atât la femei, cât și la bărbați. Din fericire, oțetul din cidru de mere s-a dovedit a fi eficient în tratarea acestei probleme, întrucât are proprietăți antifungice (bacteriile care duc la apariția mătreței sunt distruse și eliminate). Pentru prepararea remediului, ai nevoie de apă și oțet din cidru de mere, în cantități egale. Amestecul se aplică pe păr la fiecare spălare până când se obțin rezultatele dorite.

Sursa: clicksanatate.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md