Lupu: Oponentul meu este anti-europeanul Dodon

Candidatul PD la alegerile prezidențiale din octombrie, Marian Lupu, a făcut o declarație despre poziția sa în legătură cu “dezbaterile între candidații la alegerile prezidențiale”.

Acesta a declarat că va participa la dezbateri numai dacă “mă voi confrunta direct în cadrul lor cu candidatul antieuropean Igor Dodon”.

“Și îl somez public să nu evite aceste confruntări, să nu se ascundă în spatele dezbaterilor cu candidații comozi pentru dânsul, care nu au șanse să ajungă în turul doi”, se arată în declarație.

Politicianul menționează că Igor Dodon este adversarul parcursului european.

“Consider drept foarte important pentru cetățenii Republicii Moldova ca dezbaterile electorale să fie axate pe această confruntare de idei: între proiectul de stat unitar european, pe de o parte, și proiectul antieuropean de destrămare a statului, pe de altă parte.

Cu tot respectul pentru fiecare dintre candidații înscriși în cursa electorală, miza majoră a acestor alegeri este menținerea cursului european și stoparea celor care vor să ne ducă pe un drum periculos, spre dezastru”, a adăugat Lupu.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.