09:30:27 19.04.2024
Stiri

Mesaj TRANȘANT de la Bruxelles: „Alegerea este între Maia Sandu și Andrei Năstase. Lupu va face o politică pentru STĂPÂNUL său”

Politică 10.10.2016 12:21 Vizualizări16236 Autor: Ziarul National
Mesaj TRANȘANT de la Bruxelles: „Alegerea este între Maia Sandu și Andrei Năstase. Lupu va face o politică pentru STĂPÂNUL său” crimemoldova.com


Europarlamentarul Siegfried Mureșan, purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European (PPE), consideră că cetățenii R. Moldova trebuie să aleagă un candidat cu un parcurs credibil proeuropean, iar aceștia sunt Maia Sandu sau Andrei Năstase și nu liderul Partidului Democrat, Marian Lupu.

„Uniunea Europeană face tot mai multe lucruri pentru R. Moldova și de aceea este important ca cetățenii R. Moldova să aleagă un candidat cu un parcurs credibil proeuropean. De aceea, alegerea este între doamna Maia Sandu și dl Năstase. Dl Dodon este clar că nu va face o politică pentru cetățenii R. Moldova, o va face pentru domnia sa, iar celălalt candidat, dl Lupu, nu va face o politică pentru oameni, ci pentru stăpânul său. De aceea, trebuie să ne uităm care este candidatul cel mai bine poziționat și care, astfel, are mai multe șanse de a-l bate pe dl Dodon în turul doi”, a declarat Mureșan într-un interviu pentru Europa Liberă.

Potrivit sursei citate, PPE încă din luna mai i-a sfătuit pe liderii de partide proeuropene să inițieze discuțiile pentru a desemna un candidat unic, un candidat care ar reuși să-l bată pe Igor Dodon în turul II.

„În luna mai, când am condus o delegație a PPE la Chișinău, am spus următorul lucru Partidului Liberal Democrat, partidului domnului Năstase, partidului dnei Sandu și domnului Leancă: așteptăm să prezentați un candidat unic la alegerile prezidențiale, nu înainte de cel de-al doilea tur, ci înainte de primul tur. Dacă nu prezentați un candidat unic înainte de primul tur, există riscul ca în turul doi să existe un socialist prorus și un candidat social-democrat din partea PD, despre care, de asemenea, nu avem convingere că sunt proeuropeni și că duc țara în direcția care trebuie. Am spus, trebuie să vă uniți înainte de primul tur.

De atunci am văzut ca nu au reușit să prezinte un candidat unic, am văzut ca dl Leancă a fost primul care a dezertat de la masa negocierilor și acum se pune întrebarea ce vor face dna Maia Sandu și dl Năstase. Eu fac un apel foarte puternic ca cei doi să se înțeleagă, fiindcă dacă se înțeleg vor avea ambii de câștigat, pentru că ambele lor partide vor intra în turul doi și vor avea o șansă reală să îl bată pe Dodon”, a subliniat europarlamentarul.

Sursa citată consideră că în calitate de candidat unic ar trebui desemnat cel mai bine poziționat și cel care are cel mai mare potențial de creștere. „Din datele pe care le am, cei doi candidați, dl Năstase și dna Sandu, ar fi la egalitate, dar cifrele arată că doamna Sandu ar avea o șansă mai mare în fața lui Dodon și că electoralul dlui Năstase s-ar mobiliza într-o mai mare măsură pentru dna Sandu decât invers. Eu pe data de 30 octombrie voi fi la Chișinău în cadrul delegației internaţionale de observare a alegerilor din partea Parlamentului European și voi fi foarte atent ca alegerile să se desfășoare corect, democratic, fără iregularități”, a conchis Mureșan.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md