O judecătoare de la Edineț sfidează poziția Republicii Moldova. A recunoscut Crimeea ca parte a Rusiei

Magistratul de la judecătoria Edineț, Maria Iftodi, a recunoscut Crimeea ca parte a Federației Ruse. Subiectul a ajuns în presă după ce reclamanții au solicitat excluderea acestei erori dintr-un certificat de naștere.

Este povestea unui cuplu, ambii soți cetățeni ai Republicii Moldova, care se aflau temporar în orașul Sevastopol, iar soția a născut acolo. Întorși acasă, aceștia au vrut să înregistreze nașterea copilului la Starea Civilă Edineț. Instituția a refuzat să înregistreze actul pe motiv că acesta nu este recunoscut în Republica Moldova.

Cuplul a mers în judecată, iar instanța judecătorească a decis că pruncul a fost născut în… Federația Rusă.

Avocatul cuplului, Ghenadie Odobescu, a menționat pentru Radio Chișinău că a solicitat excluderea acestei erori din certificatul de naștere, dar instanța a respins cererea. “În decizia sa, magistratul de la judecătoria Edineț, Maria Iftodi, face trimitere la decretul semnat de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, prin care era anexată peninsula Crimeea”, spune acesta.

crimeea

Contactat de Moldova.ORG, Teo Cârnaț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a menționat că  hotărârea nu poate rămâne în vigoare, iar judecătoarea trebuie sancționată.

“Hotărârea nu corespunde statutului de drept și nu corespunde legislației în vigoare. S-a folosit legislația unui stat străin și nu s-a făcut referire la tratatele internaționale în materie civilă. Judecătoarea a pus, astfel, sub semnul întrebării însăși statalitatea Republicii Moldova”, explică acesta.

Cârnaț consideră că acest caz trebuie preluat de Inspecția Judiciară pentru a fi examinat de urgență, iar judecătoarea – sancționată.

Acesta a adăugat că Starea Civilă Edineț trebuie să conteste hotărârea la Curtea de Apel pentru a o declara ilegală și să solicite confirmarea nașterii copilului din partea statului ucrainean.

Moldova.ORG a contactat serviciile de presă ale Ministerului Justiției, dar și CSM, însă reprezentanții instituțiilor au refuzat să ofere un comentariu.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.