O tânără a decedat după ce s-a aruncat de la etajul 15. Prietenii colectează bani pentru a o înmormânta

14484727_346035922406086_2759211580101755964_n

O tânără de doar 20 de ani a murit după ce a căzut în gol de la etajul 15 al unui bloc de locuit situat pe strada Unirii Principatelor, din sectorul Buiucani al Capitalei. Tragicul incident a avut loc aseară, în jurul orei 22.00. Tânăra care lucra într-un salon de frumusețe s-ar fi aruncat în gol pentru că suferea de depresie.

Forțele de ordine care investighează cazul susțin că tânăra locuia în sectorul Botanica şi deocamdată nu se ştie ce făcea în sectorul Buiucani. Totodată, aceștia cercetează ipoteza suicidului şi urmează să discute cu rudele şi prietenii, pentru a afla de ce a recurs fata la acest gest extrem. La balconul etajului de unde se presupune că fata s-a aruncat în gol, polițiștii au găsit un pahar de cafea și câteva mucuri de țigară.

Potrivit apropiaților, tatăl fetei a decedat în această vară, iar mama a plecat peste hotare și nu ținea legătura cu ea. Acum prietenii încearcă din răsputeri să colecteze suma de bani ca să o conducă pe ultimul drum. Tânăra urmează să fie înmormântată sâmbătă, 8 octombrie.

UPDATE: Prietenii tineri au reușit să adune suma necesară pentru înmormântare în mai puțin de o zi. Deși suma stabilită inițial a fost de 16.000 de lei, aceștia au reușit să colecteze peste 19.000 de lei.

 

11

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente