Linkuri accesibilitate

Avocata poporului din Rusia a cerut o investigaţie oficială după ce televiziunea din Cecenia a difuzat lupte mixte de arte marțiale cu copii


Avocata poporului din Rusia pentru drepturile copilului, Anna Kuznețova, a anunţat că a solicitat o investigaţie oficială instituţiei avocatul poporului din Caucazul de Nord, după ce televiziunea de stat din Cecenia a difuzat lupte mixte de arte marțiale cu copii. Intre copiii luptători se aflau și cei doi fii ai preşedintelui pro-moscovit Ramzan Kadîrov – unul de 8 ani, altul de 10 ani - și care au câştigat competiţia și au fost apoi expuşi într-o cuşcă, într-o aşa numită „expoziţie” a competiţie. Preşedintele Uniunii luptătorilor de arte marțiale mixte din Rusia a caracterizat luptele de la Groznîi drept „inacceptabile” şi că ele pot avea urmări grave pentru copii, atât în plan fizic, cât și psihologic. În opinia sa, copiii sub 12 ani nu au voie să participe la astfel de lupte, iar dacă o fac, trebuie să poarte echipament de protecţie, ceea ce nu a fost cazul. Vărul preşedintelui de la Groznîi, care este deputat în Duma de stat l-a caracterizat pe preşedintele uniunii luptătorilor de arte marțiale mixte drept „un las” şi a promis că va fi tras la socoteală pentru declaraţiile pe care le-a făcut.

XS
SM
MD
LG