Mai exact, un document depus la FISC de un agent economic indică faptul că afaceristul a cumpărat, în 2014, de la localnici miez de nucă, iar comercianţii ar fi câştigat cel puţin câte 10 mii de lei fiecare. Pe lista celor datornici se regăsesc însă şi persoane plecate de ani buni peste hotare sau chiar trecute la cele veşnice. 

Revoltaţi, oamenii s-au adunat la primăria din localitate, unde îi aştepta un inspector fiscal de la raion. Aici au fost rugaţi să scrie câte o declaraţie în care să precizeze cantitatea de miez vândută, preţul şi suma încasată. Localnicii au negat însă că ar fi bătut palma cu vreun om de afaceri.

Lista celor aproximativ 200 de localnici a fost depusă la Inspectoratul Fiscal de o firmă din comuna Stăuceni. Directorul confirmă acest lucru.

Situaţia le-a dat de bănuit inspectorilor fiscali, care presupun că prin indicarea unor persoane fizice fictive de la care ar fi cumpărat miezul de nucă, administraţia firmei ar fi încercat să obţină restituirea TVA-ului pentru aceste tranzacţii. Astfel, Fiscul a sesizat CNA-ul.

Dacă va fi găsită vinovată, administraţia firmei riscă o amendă de 100.000 de lei sau până la şase ani de puşcărie.