Mai multe sensuri GIRATORII pe drumurile din R. Moldova! Unde a fost lansat primul
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID), care recent a lansat un proiect privind introducerea sensurilor giratorii la cele mai periculoase intersecții din R. Moldova, a inaugurat astăzi un asemenea obiectiv pe traseul Chișinău-Anenii Noi, în dreptul localității Floreni.
„Scopul acestor sensuri giratorii este de a reduce la minimum producerea accidentelor rutiere, dar și a ambuteiajelor. Iar cum traseul Chișinău-Anenii Noi este unul dintre cele mai aglomerate din R. Moldova, sunt convins că șoferii vor fi mulțumiți că am deschis un rond aici. Siguranța în trafic reprezintă o prioritate pentru noi, vreau să vă spun că numărul sensurilor giratorii va fi majorat, pentru a evita situațiile tragice”, a declarat, în cadrul evenimentului, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc.
Sensul giratoriu a fost deschis în urma numeroaselor solicitări venite atât din partea locuitorilor din regiune, cât și a transportatorilor care circulă zilnic pe acest traseu, din motiv că intersecția din dreptul localității Floreni era destul aglomerată și acolo aveau loc frecvent accidente rutiere.
Potrivit MTID, în timpul apropiat, un nou sens giratoriu urmează să apară și pe șoseaua Balcani, intersecția dintre localitățile Durlești și Dumbrava, unde la fel se produc multe accidente rutiere, din cauza vitezei sau a neatenției la volan.
Iurie Chirinciuc a solicitat autorităţilor publice locale să vină cu propuneri despre intersecţiile periculoase, pentru a fi incluse în programul privind asigurarea securităţii în trafic.
Zeci de companii, GRANTURI de 13,4 milioane de lei din partea Guvernului și a UE: Utilaje performante, instalații de valorificare a surselor de energie alternativă și digitalizarea procesului de lucru
VIDEO // „Libertate, PACE, prosperitate – EUROPA ești tu!”: Delegația UE a pregătit un amplu PROGRAM pentru marcarea Zilei Europei 2024. La Chișinău urmează să ajungă și comisarul european Johannes Hahn
AUDIERI // Fenomenul de „FEMICID” ar putea fi reglementat juridic în R. Moldova, după uciderea tinerei de la Orhei: „Ana-Maria a murit doar pentru că era femeie”. 45 de femei din R. Moldova și-au pierdut viața în ultimii doi ani din cauza violenței