25
Angajatul postului vamal Leușeni, care a autorizat trecerea unei unități de transport implicate în contrabandă cu produse anabolizante în proporții mari, a fost concediat.
Infracțiunea a fost relevată de către inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Albița, care au depistat 32.500 comprimate și 960 flacoane cu substanțe anabolizante. Acestea erau ascunse într-un automarfar, în lada de scule și în cabina șoferului, sub scaune și sub pat.
Potrivit rezultatelor anchetei inițiate de Serviciul Vamal, angajatul vizat a efectuat un control superficial al unității de transport, fapt ce a facilitat trecerea peste frontiera de stat a substanțelor respective.