Klaus Iohannis despre cum poate fi combătută corupţia în R.Moldova

Republica Moldova are nevoie de două lucruri pentru a lupta cu corupția : este vorba de voința populară și cea politică, iar atunci lucrurile se pot rezolva, iar instituțiile statului își vor face treaba, a declarat președintele român Klaus Iohannis astăzi la conferinţa de presă comună cu preşedinele Nicolae Timofti.

Liderul de la Cotroceni a fost întrebat cum ar putea combate Republica Moldova corupţia.

„Poate să sune superficial treaba cu voința populară, dar să știți că dacă electoratul își dorește o reformare, o îmbunătățire a clasei politice, atunci o să vedeți dintr-o dată că politicienii înțeleg că ceva trebuie de schimbat în abordare. Evident că trebuie să fie voință politică pentru schimbare. Mai ales în domeniul combaterii corupției, independenței justiției, consolidării statului de drept – este nevoie de foarte multă voință politică”, a spus Klaus Iohannis

Totodată, preşedintele român a opinat că lupta cu corupţia este „un drum greu, dar e singurul care merită parcurs pentru a crea condiţii bune pentru toată lumea şi a schimba profund ţara”.

„Aceste lucruri se pot face. În România am dovedit. Vă recomand să-i obligați pe politicienii Dumneavoastră să facă același lucru”, a adăugat Klaus Iohannis.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.