„Noi am înaintat astăzi cererea prin care am solicitat ca şedinţele de judecată să fie publice. Pe de altă parte, procurorul a venit cu o altă cerere, prin care a cerut ca şedinţele să fie închise. După deliberări, magistraţii au emis încheierea prin care au decis ca şedinţele să se desfăşoare în continuare cu uşile închise”, a declarat Igor Popa.

„Noi regretăm faptul că judecătorii au ratat şansa de a corecta erorile grave care au fost admise de instanţa de fond. Şi vom insista în continuare ca şedinţele să fie publice”, a adăugat apărătorul.

În timp ce era escortat de mascaţi, Vladimir Filat a declarat că vrea ca şedinţele de judecată să fie publice.

Totodată, Igor Popa a menţionat: „Magistraţii de la Curtea de Apel nu au motivat nicicum această încheiere. Mai mult, noi am cerut o copie a acestei încheieri şi judecătorii au refuzat din simplul motiv că nu aveau cum să motiveze”.

Vladimir Filat a fost condamnat la nouă ani de detenţie pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă în dosarul fraudelor de la Banca de Economii. Fostul premier se declară nevinovat şi spune că este victima unei răfuieli puse la cale de oligarhul Vladimir Plahotniuc, acuzaţii ce nu au fost comentate.