În cazul iPhone 7, Apple reuşeşte încă o dată să impresioneze prin profitul pe care îl obţine. Conform unui articol publicat CNN Money, costurile nu depăşesc 300 de dolari. Asta în condiţiile în care gigantul din Cupertino a adăugat rezistenţa la apă, un nou procesor Apple A10, camere foto mai bune (iPhone 7 Plus, după cum ştiţi, are două camere foto principale pe spate) şi baterii mai mari, eliminând, în acelaşi timp, jack-ul de 3,5 milimetri.

Astfel, CNN Money menţionează că ecranul dispozitivului ar costa în jur de 37 de dolari, placa de bază ar avea un preţ de 74 de dolari, iar camerele foto ar necesita alţi 26 de dolari. În continuare, carcase ar costa 22 de dolari, difuzoarele 11,5 dolari, iar bateria 4 dolari.

Celelalte componente ar costa 117,5 dolari, astfel că, la final, costul de fabricaţie al unui iPhone cu o capacitate de 128GB ar fi 292 de dolari, în timp ce utilizatorii îl pot achiziţiona doar dacă scot din buzunar suma de 750 de dolari. Desigur, preţul respectiv este valabil doar pentru Statele Unite. În alte ţări, precum Brazilia sau Norvegia, un iPhone 7 de 128GB va avea un preţ mult mai mare.