icon

Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Preşedintele Republicii Letonia, Raimonds Vējonis

21-09-2016 08:48
2,307

Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Preşedintele Republicii Letonia, Raimonds Vējonis, în marja celei de-a 71-a sesiune a Adunării Generale a ONU.

 

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au subliniat buna cooperare stabilită între statele noastre, în special în contextul procesului de implementare a reformelor necesare în Republica Moldova. Premierul s-a referit la evoluţiile în procesul de implementare a Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. De asemenea, a fost apreciată asistenţa de dezvoltare oferită Republicii Moldova de către Guvernul Letoniei în diverse domenii.

 

La rândul său, Preşedintele Raimonds Vējonis a reiterat întreaga susținere a Letoniei pentru parcursul european al Republicii Moldova, menționând că partea letonă este dispusă să împărtașească din experiența sa în parcurgerea drumului european.

 

Părţile au pledat pentru intensificarea ritmului schimburilor comercial-economice, accentuând necesiatatea activizării lucrului Comisiei interguvernamentale moldo-letone pentru cooperare comercial-economică, industrială şi tehnico-ştiinţifică, dar şi pentru semnarea unui acord bilateral privind securitatea socială. În același timp, Președintele Republicii Letonia a acceptat invitația de a efectua anul viitor o vizită oficială în Republica Moldova.

 

Până în prezent, Republica Moldova şi Republica Letonia au semnat 30 de acorduri bilaterale, alte cinci fiind în proces de negociere.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31