Sofia și Budapesta vând cetățenia europeană la pachet cu titlurile de stat: Cât costă să devii bulgar sau ungur

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ungaria a refuzat să adopte refugiații repartizați de UE, dar asta nu înseamnă că le închide ușa în nas străinilor, mai ales dacă aceștia au portofelul ticsit cu bani. Urmând exemplul guvernului de la Sofia, oficialii maghiari acordă cetățenia străinilor care investesc în titlurile de stat.

300.000 de euro investiți în titlurile de stat emise de Budapesta te pot transforma în cetățean al Ungariei, în vreme ce pachetul similar oferit de Sofia are un preț de 512.000 euro, relatează cotidianul Daily Sabah.

Oferta Budapestei pare să prindă mai bine la străini decât cea lansată de bulgari. Aceasta, probabil, și pentru că apartenența țării la spațiul Schengen garantează o libertate mai mare de mișcare pentru investitorii racolați de Ungaria.

Pe lista investitorilor atrași de oferta de titluri de stat la pachet cu cetățenia maghiară se numără nu mai puțin de 2.000 de persoane din afara spațiului comunitar, dintre care 150 sunt turci.

În același timp, bulgarii au găsit aproximativ 500 de străini dispuși să plătească pentru a deveni cetățeni europeni, dintre care 35 sunt turci, relatează Sevki Akaydin, directorul companiei de consultanță Yeni Bir Hayat (O nouă viață) din Turcia.

Condițiile de acordare a statutului de rezident și a cetățeniei diferă în cazul ofertelor făcute de cele două țări europene, în Ungaria rezidența fiind obținută în doar 4 săptămâni, lucru care le dă posibilitatea aplicanților să călătorească apoi fără opreliști în spațiul Schengen.

Pentru obținerea cetățeniei și a unui pașaport european, aceștia au de așteptat însă 7 ani, timp în care trebuie să învețe limba țării la un nivel acceptabil. Cu toate acestea, investitorilor nu li se cere să și locuiască în țară, iar plasamentul făcut de ei este garantat de către stat, având maturitatea la 5 ani

În Bulgaria, totuși, procedura este ceva mai simplă, oficialii de la Sofia având și o experiență de 7 ani în derularea acestui program.

Statutul de rezident este acordat imediat după ce se face dovada virării banilor în Trezorerie, iar cetățenia se obține în mod automat la atingerea maturității de 5 ani a investiției, fără ca vreun examen lingvistic sau de istorie să fie impus aplicanților.

Pentru cei nerăbdători, dublarea sumei investite în titlurile de stat bulgărești garantează obținerea cetățeniei mult mai repede, în doar 2 ani și jumătate. Însă, aceste investiții, deși garantate în proporție de 100% de către statul bulgar, nu le oferă investitorilor și o dobândă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...