Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Doi hoți de locuințe au…

Doi hoți de locuințe au fost prinși. Poliția atenționează

Doi tineri cu vârstele de 16 ani şi respectiv 18 ani, originari din Comrat şi Basarabeasca, au fost reţinuţi pentru că ar fi săvârşit cel puţin şapte furturi din apartamente şi case la sol pe teritoriul sectorului Botanica, Chișinău.

Potrivit informaţiilor acumulate în cadrul investigaţiilor, poliţiştii au constatat că aceştia pătrundeau în locuinţe prin forţarea geamului din termopan, când proprietarii nu erau acasă. De obicei, indivizii furau mijloace financiare şi tehnică audio-video, pe care le ascundeau într-o pădure de la periferia capitalei. Deocamdată poliţiştii au depistat şi ridicat un televizor, telefoane mobile, un laptop şi alte accesorii furate, celelalte bunuri fiind deja vândute.

Conform legislaţiei în vigoare, minorul este cercetat penal în stare de libertate, iar al doilea a fost reţinut pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău. Ambii sunt cercetaţi penal pentru furturi în proporţii mari şi riscă o pedeapsă cu închisoare de la 5 ani până la 10 ani.

Poliţia Capitalei solicită şi recomandă:
• Dacă plecaţi de acasă până la vecin sau lipsiţi pentru puţin timp – nu lăsaţi uşa neîncuiată;
• Asiguraţi-vă că uşa principală de acces în locuinţă să fie încuiată peste noapte;
• Fiţi atenţi ca în orice împrejurare să nu vi se fure cheile sau să le pierdeţi. Daca totuşi vi s-a întâmplat – schimbaţi imediat lacătul uşii;
• Educaţi-vă copiii să reacţioneze prompt în situaţii când cineva necunoscut încearcă să-i convingă despre faptul că sunt prieteni sau colegi de serviciu cu dumneavoastră si au venit după cheile locuinţei sau după bunurile din casă;
• Montaţi pe partea interioară a uşii un lanţ de siguranţă, care să limiteze deschiderea acesteia, când descuiaţi unei persoane pe care nu o cunoaşteţi;
• Nu credeţi persoanele care încearcă să vă vândă bunuri (veselă, detergenţi, bijuterii, etc). Aceştia vă pot distrage atenţia cu scopul de a fura;
• Pentru proprietarii apartamentelor situate la parter se recomandă a nu lăsa pe timpul nopţii geamul de la baie deschis. Montaţi grilaj sau sistem de alarmă la ferestrele care sunt expuse pericolului de escaladare;
• În cazul în care plecaţi în concediu sau weekend, apelaţi la o cunoştinţă sau vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa. Lăsaţi acestuia un număr de telefon la care puteţi fi de găsit.
În momentul în care observaţi că se comite o astfel de infracţiune, nu ezitaţi să apelaţi la serviciul specializat 902.