Descoperirea, publicată în jurnalul „Current Biology”, notează că regiunile care şi-au pierdut statutul de ''zone sălbatice'' sunt, cu preponderenţă, din America de Sud şi Africa. În prezent, numai aproximativ 20% din suprafaţa totală de uscat a lumii mai poate fi considerată „sălbăticie”.

Conceptul de zonă sălbatică sau de sălbăticie presupune regiuni neperturbate de om, în care nu există locuinţe, dezvoltare sau industrie, după cum arată oamenii de ştiinţă.

Datele recente publicate de aceştia se bazează pe o hartă actuală cu regiunile sălbatice din lume ce a fost comparată cu o alta, de la începutul anilor '90. Distribuţia culorilor arată că aproximativ 3,3 milioane de kilometri pătraţi de zone sălbatice au dispărut în timpul acestei perioade.

„Mecanismele politice internaţionale trebuie să identifice acţiunile necesare pentru a conserva zonele de sălbăticie înainte de a fi prea târziu”, a declarat pentru BBC profesorul James Watson din cadrul Universităţii din Queensland, Australia, şi de la Societatea pentru Conservarea Naturii.