Activistul civic Oleg Brega cere excluderea lui Marian Lupu din cursa electorală. Iată motivul// VIDEO

Activistul civic Oleg Brega, unul dintre concurenții pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, susține că președintele Partidului Democrat, Marian Lupu, ar fi trebuit să fie scos din cursa electorală, pe motiv că ar fi utilizat resurse administrative pentru colectarea semnăturilor de subscripție.

Declarația a fost făcută duminică, 4 septembrie, la ședința Comisiei Electorale Centrale, atunci când a fost înregistrat grupul său de inițiativă pentru colectarea semnăturilor pentru a candida la funcția de președinte al Republicii Moldova.

Vreau ca în dispoziția Comisiei să indicați că primăriile din toată republica sunt obligate să activeze și noaptea și sâmbătă, așa cum s-a întâmplat în cazul candidatului PD, Marian Lupu.. Vineri la amiază el a primit listele de subscripție, iar sâmbătă la amiază deja le-a adus cu semnături. Deci, primăriile au funcționat vineri noaptea și sâmbătă dimineața. Mă consider discriminat”, a declarat Brega în cadrul ședinței Comisiei Electoral Centrale.

Ulterior, activistul civic a declarat presei că, în opinia sa, alegerile sunt deja fraudate, pentru că s-au folosit resurse administrative.

Cred că alegerile acestea sunt compromise, viciate. Am impresia că alegerile se fraudează, folosindu-se resursele administrative. Vedem că Marian Lupu, candidatul PD, a adunat în 3-4 ore 29.000 de semnături din 29 de localități. Au lucrat cu o viteză de printer. Mă gândesc la boicotarea acestor alegeri ca fiind compromise”, a mai spus Oleg Brega.

Moldova.ORG  precizează că pentru înregistrarea în calitate de candidat la alegerile prezidențiale din 30 octombrie este nevoie de colectarea a cel puțin 15 mii de semnături. Semnăturile trebuie colectate din cel puțin 18 raioane și municipii, câte cel puțin 600 din fiecare.

Reamintim că Marian Lupu, candidatul PD la alegerile prezidențiale, a depus duminică, 4 septembrie, la CEC listele de subscripție pentru prezidențialele din 30 octombrie, liste pe care au semnat circa 29 de mii de cetățeni. Politicianul a declarat că semnăturile au fost colectate ”printr-un un tur de forță extraordinar prin toate raioanele țării”.

[youtube id=”IvSXUpYUwX4″ start=”0″]

Foto: Today.md

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.