Cu o suprafaţă de 46 de hectare şi o reţea de drumuri de 12 km, parcul fondat în 1901 şi conacul nu au fost reparate considerabil mai bine de 21 de ani. Până în 2013 monumentele istorice s-au aflat în gestiunea Grădinii Botanice din capitală, după care au fost trecute în administrarea primăriei locale. Tot ce s-a făcut până acum este doar începutul, spun responsabilii.

Principalele atracţii turistice ale complexului de la Ţaul au fost conacul boieresc, hambarele şi beciurile care acum sunt doar ruine.

Aleea principală şi cea pe unde intrau altădată trăsurile vor fi pavate cu plăci decorative, iar celelalte – cu pietriş. Chiar dacă se lucrează zilnic, numărul muncitorilor ar trebui să fie de zece ori mai mare pentru o bună întreţinere a reşedinţei.

Complexul aristocratic adună şi acum zeci de vizitatori, dar care vin greu şi pleacă repede.

Pentru lucrările de renovare a Parcului Ţaul s-au alocat 26 milioane de lei, dar nu s-a menţionat anul redeschiderii.