Fără să scoată în evidenţă faptul că doamna Manole activează în sistemul judecătoresc de peste 30 de ani, că este vicepreşedinte al Colegiului disciplinar al judecătorilor şi că activează într-o instanţă superioară, ea şi avocaţii ei, fără aroganţă au explicat colegului Postica (care se află, de altfel, mai jos în ierarhia judecătorească pe linie de serviciu şi cu o practică de judecător de numai vreo 5-6 ani), cu argumente incontestabile, că urmărirea penală declanşată în cazul ei este o răfuială politică şi o reglare de conturi pusă la cale de conducătorii CSM şi CSJ, în cârdăşie cu Procurorul General interimar.

Mai mult, doamna Manole a prezentat instanţei înregistrări audio care confirmă că Procurorul General recunoaşte, că până la declanşarea urmăririi penale, procuratura nu dispunea de probe care ar fi confirmat vinovăţia doamnei Manole. Mai mult decât atât, chiar şi procurorul delegat pentru susţinerea tezei de vinovăţie a doamnei Manole, a recunoscut, că la momentul intentării cauzei penale, procuratura nu dispunea de probe (şi nici nu ar fi avut cum să dispună) care ar fi confirmat faptul că doamna Manole ar fi comis vreo crimă penală.

Am fost neplăcut surprins când procurorul, în timpul procesului, a încercat să convingă instanţa de faptul că Procurorul General ar fi fost obligat să intenteze această cauză penală împotriva doamnei Manole. Cu experienţa de zeci de ani în slujba justiţiei pe care o am, pot afirma că atitudinea normală şi legală în această situaţie ar fi fost neînceperea urmăririi penale. Mai subliniez şi faptul că la proces au asistat reprezentanţi ai corpului diplomatic din Germania, SUA şi ai altor instituţii străine, dar din Moldova nu a venit niciun demnitar. Cauza este uşor de înţeles.

În situaţia prezentată mai sus, sunt foarte curios dacă fostul meu coleg, actualmente tânăr judecător, va avea curajul să ia o decizie corectă, nepărtinitoare şi neinfluenţată politic. Independenţa justiţiei este una din cheile democraţiei în orice stat normal. Sper din suflet ca justiţia să învingă!

Ion Diacov