Un cuplu din Ocniţa, cercetat pentru şantaj: A cerut unei femei să lase într-un coş de gunoi 3 500 lei// VIDEO

O tânără de 23 de ani și soțul său de 20 de ani, din orașul Ocnița, sunt suspectați de șantaj. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar femeia este cercetată în libertate. Ambii sunt cu antecedente penale.

Recent, o femeie de 33 de ani, locuitoare a oraşului Ocnița, s-a adresat la poliție, comunicând că este șantajată de persoane necunoscute. De aproximativ o săptămână, aceasta primea mesaje de pe diferite numere de telefon: pentru a o lăsa în pace, indivizii îi cereau bani. În caz contrar, indivizii ameninţau că îi vor spune familiei, rudelor și cunoscuților despre unele momente din viața ei personală ce o vor defăima. Totodată, aceştia au declarat că le vor transmite fotografii și înregistrări video în care ultima figurează.

Pe 17 august, femeia a transmis suspecților suma de 500 de lei. La cererea acestora, banii au fost lăsați într-o coş de gunoi de pe o stradă din orașul Ocnița. La două zile, necunoscuții i-au cerut încă 3000 de lei și transmiterea acestora după același scenariu. Atunci femeia a apelat la poliție. Astfel, au fost transmiși nu 3000 dar 500 de lei marcați.

Pe 20 august bănuiţii au fost reținuți  în flagrant. Ca urmare a perchezițiilor corporale a suspecților au fost depistaţi  banii marcaţi. Oamenii legii au stabilit că suspecții sunt prieteni cu victima, aceștia, recunoscându-și pe deplin vina.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de „Șantaj” riscă închisoare de la 5 la 7 ani cu amendă în mărime de la 10 000 la 20 000 de lei.

În continuare,  forțele de ordine  întreprind măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și totodată va fi controlată complicitatea lor și la comiterea altor infracțiuni, ce țin de delapidarea averii străine.

[youtube id=”O6c1h1cllLY”]

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.