Dosarul a fost deschis după ce preşedintele Tribunalului a continuat să tergiverseze audierea a trei judecători desemnaţi de majoritatea conservatoare din Parlament. Rzeplinski a explicat însă că nominalizarea magistraţilor nu a fost legitimă. Cât priveşte investigaţia iniţiată pe numele său, preşedintele Curţii Constituţionale poloneze a declarat că este o încercare de încălcare a independenţei sistemului judiciar.

Presa străină scrie că ancheta pare să facă parte dintr-o serie de încercări ale Partidului Conservator Dreptate şi Justiţie, condus de Jaroslaw Kaczynski, de a schimba regulile de funcţionare ale instanţei.