Cel mai cunoscut istoric român și-a publicat cele mai multe cărți între 73 și 100 de ani, după ce s-a întors în România. Lui Neagu Djuvara i-a apărut în acest răstimp o carte la doi ani. Cel mai mare succes a avut O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri (Humanitas, 2010, ediția a XII-a), iar cel mai criticat volum este Thocomerius – Negru Vodă, un voivod (alegerea termenului aparține autorului) de origine cumană la începuturile Țării Românești (Humanitas, 2011, ediția a III-a). Istoricul demontează cu documente și argumente punctuale mitul întreținut până acum de savanții autohtoni, potrivit căruia românii ar fi o rasă pură. Djuvara dovedește astfel originea cumană a lui Negru Vodă, întemeietorului Țării Românești și tot el explică de ce nu se poate vorbi despre românism până în secolul al XIX-lea, fiindcă până atunci „păturile conducătoare” nu se considerau propriu-zis românești.
Neagu Djuvara și-a făcut studiile liceale și universitare în Franța, de unde revine în 1940 pentru a-și face stagiul militar. E trimis pe frontul de Est, unde ajunge cu trupele românești până la Odesa și este rănit. Întors la București dă un concurs la ministerul de Externe și este angajat la Direcția Cifru, înainte de a fi trimis la Stockholm, chiar în ziua de 23 august 1944, când România pune capăt înțelegerii cu Germania Nazistă și începe tratativele de armistițiu cu Aliații și colaborarea cu Uniunea Sovietică. Rămâne la Ambasada României din capitala Suediei până în 1947, după care pleacă în Franța unde lucrează până la începutul anilor ’60 pentru refugiații români și pentru Radio Europa Liberă.
Din 1961 până în 1984 este consilier politic al președintelui din Niger, răstimp în care își dă doctoratul în istorie la Sorbona cu Raymond Aron, cel mai important sociolog francez al secolului trecut, și unul dintre cei mai mari filosofi ai istoriei. Djuvara avea atunci 55 ani, iar lucrarea lui de doctorat, Civilizații și tipare istorice. Un studiu comparat al civilizațiilor, (Humanitas, 2013) primește premiul de istorie al Academiei Franceze în 1976. Este probabil volumul la care ține cel mai mult istoricul român și în care a încercat să găsească modele pe baza cărora s-ar desfășura marile civilizații, ce anume duce la nașterea lor și care sunt motivele care duc la dispariția acestora. La 72 de ani, în 1989 obține, tot la Paris, licența în limbi și civilizații orientale cu gândul că va scrie o istorie a Balcanilor.
După 1991 predă la Facultatea de Istorie a Universității București, își dedică timpul demistificărilor istoriei românești și explicării evenimentelor care au modelat teritoriul carpato-danubiano-pontic.
Cu câteva luni înainte să împlinească 100 de ani, Neagu Djuvara a anunțat că se retrage din viața publică, spunând că acum „cu adevărat” nu mai are timp să dea interviuri și să răspundă diferitelor invitații: „vreau să fiu liniștit pentru ca în fiecare zi să pot să scriu la ultima mea carte, care va fi una de memorii”, a precizat istoricul, adăugând: „știți, un bătrân scriitor trebuie să fie lăsat să-și scrie ultima carte”.
