Moscova a informat Washingtonul că va bombarda Siria de la o bază din Iran

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Autoritățile ruse au informat coaliția anti-Stat Islamic condusă de SUA cu puțin timp înainte ca bombardiere ale sale să decoleze de la o bază din Iran pentru atacuri aeriene asupra jihadiștilor, a declarat marți un responsabil militar american, informează AFP.

„Rusia a anunțat coaliția”, a declarat colonelul american Chris Garver, purtătorul de cuvânt al acestei coaliției, în cadrul unei conferințe de presă video de la Bagdad.

„Ei ne-au informat că vor traversa (o zonă aflată sub controlul coaliției) și noi am făcut în așa fel pentru a ne asigura de securitatea zborurilor atunci când bombardierele lor au trecut prin zonă îndreptându-se spre țintele lor și atunci când s-au întors. Aceasta nu a avut impact asupra operațiunilor desfășurate în același timp de coaliție, nici în Irak, nici în Siria”, a adăugat el.

Coaliția internațională și Rusia încearcă să se pună de acord pentru a evita orice accident sau confruntare inutilă în spațiul aerian deasupra Siriei între aparatele lor. Prin urmare, cele două părți se informează în general cu privire la operațiunile în curs.

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a anunțat mai devreme marți că bombardiere Tu-22M3 și Su-34 au decolat de la baza militară Hamedan, în nord-vestul Iranului, pentru a efectua raiduri aviatice în Siria asupra pozițiilor grupărilor Stat Islamic Frontul al-Cham, la Alep, Deir Ezzor și Idleb.

Colonelul Garver a subliniat că jihadiștii SI se concentrează mai ales în regiunea Deir Ezzor, nu și în Alep sau Idleb.

Rușii nu au anunțat cu mult timp înainte, a adăugat colonelul, însă „aceasta ne-a lăsat suficient timp pentru a ne asigura securitatea zborurilor”.

El nu a dorit să spună dacă Rusia a cerut o autorizație de survol din partea autorităților de la Bagdad, traversarea spațiului aerian irakian fiind calea cea mai rapidă pentru un zbor între Iran și Siria.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...