Oamenii se plâng că, pe timp de caniculă, nici măcar geamurile nu le pot ţine deschise. Reprezentanţii Agenţiei Ecologice Chişinău spun că, din cauza instituirii moratoriului asupra controalelor de stat la agenţii economici, ei nu pot intra pe teritoriul întreprinderii pentru a efectua verificări şi pentru a depista cauza mirosului care-i deranjează pe oameni. 

În apropierea fabricii de băuturi spirtoase, se află nu doar blocuri de locuit, dar şi o grădiniţă, o şcoală profesională şi un gimnaziu. Locuitorii se plâng că în fiecare zi, timp de câteva ore, atât ei cât şi copiii lor sunt nevoiţi să suporte mirosul înţepător, care vine de la întreprindere. 

Deşi am încercat să-i solicităm o reacţie directorului fabricii, nimeni din reprezentanţii administraţiei nu a ieşit pentru a ne explica din ce cauză apare mirosul înţepător. Solicitaţi de Jurnal TV, la faţa locului a venit o echipă de inspectori ai Agenţiei Ecologice Chişinău. Aceştia au făcut controale în preajma întreprinderii, dar precizează că din cauza că Guvernul a instituit moratoriu asupra controalelor de stat la agenţii economici, ei nu pot intra pe teritoriul fabricii pentru a face verificări mai ample. 

Responsabilii de la Agenţia Ecologică Chişinău susţin că vor mai reveni pentru a constata cauzele mirosului. Precizăm că, Guvernul a instituit un moratoriu asupra controalelor de stat la agenţii economici până pe 1 octombrie.