La Gdansk, Polonia se desfășoară în aceste zile cea de-a XX-a ediţie a Festivalului International de Teatru Shakespeare. Anual, organizatorii festivalului invită cele mai bune spectacole shakespeariene din întreaga lume să participe la ceea ce numesc „o manifestare de tradiție”. Criticul de artă Larisa Turea, secretara literară a Teatrului Național ,„Mihai Eminescu” este printre spectatorii festivalului.
Larisa Turea: „Anul acesta este o ediţie jubiliară, a 20-a, dedicată aniversării a 400 de ani de la decesul lui Shakespeare. Este un program foarte interesant şi principalul că sălile sunt arhipline, deşi exact în această perioadă sunt foarte multe evenimente la Gdansk.
Gdansk este un orăşel superb pe malul Mării Baltice. M-am bucurat să văd săli arhipline la spectacolul „Iulius Cezar”, după Romeo Castellucci, un spectacol foarte interesant, care spune cu mijloace vizuale această tragedie antică, această luptă pentru putere. Este chiar foarte explicit.
În final în scenă se sparg, unul după altul, toate becurile, toate lămpile se sting, cum toate valorile care au fost până atunci – dragostea, prietenia, fidelitatea – toate se sting şi scena rămâne în negru. Există în acest spectacol şi un element de circ, apare un cal pe care se scrie o lozincă. Până şi lumea animală este cumva integrată în acest cerc al nebuniei umane. Acest spectacol mi-a părut unul dintre cele mai interesante, l-am văzut şi la Craiova, în cadrul Festivalului Shakespeare, pentru că există în lume o reţea de Festivaluri Shakespeare şi acesta de la Gdansk este unul din cele mai importante.”
Europa Liberă: Cum se explică faptul că nişte piese create în Evul Mediu atrag nu mai puţini oameni decât piesele contemporanilor despre lumea de azi?
Larisa Turea: „De fapt, acestea sunt un fel de şlagăre, dacă doriţi, dar marii regizori de fiecare dată aduc ceva personal. E şi cazul lui Castellucci cu acest „Iulius Cezar” foarte politizat, foarte direct despre cum îți rămâne cuvântul în gât. Pentru că la un moment dat în spectacolul lui Castellucci vedem un actor care a avut o traheotomie, care nu vorbeşte la modul direct, care se forţează să spună nişte cuvinte care literalmente îi rămân în gât. Este şi o cameră care urmăreşte cum se naşte sunetul, cum se naşte vocea şi ce înseamnă o voce „gâtuită” într-o lume foarte complicată.
E şi cazul, cred eu, celui mai vizionat spectacol al festivalului, care este „Visul unei nopţi de vară”, în regia lui Silviu Purcărete, spectacolul a fost montat la Teatrul Baltic House, Festivalul Балтийский дом de la Sankt-Petersburg cu actori extraordinari. Şi această simbioză dintre actorii extraordinari şi o regie inteligentă, foarte subtilă, a dat un rezultat fantastic. Mi-a plăcut că, după spectacol, spectatorii polonezi, dar şi foarte mulţi critici au iniţiat o discuţie care a durat peste o oră despre acest spectacol şi despre cum a fost receptată în Polonia această poveste foarte veche, dar care a fost înveşmântată într-un decor, într-un ambalaj foarte modern, pentru că se întâmplă în Atena, într-o societate totalitară, toţi oamenii sunt îmbrăcaţi în negru, cu automate în mâini.”
Europa Liberă: Până unde poate merge experimentul şi inovaţia în montarea unei piese de Shakespeare?
Larisa Turea: „Depinde cum este atras spectatorul în această aventură. Eu cred că Shakespeare permite acest lucru, fiind foarte complex, fiind un univers extraordinar. Aici sunt şi foarte multe piese experimentale. De exemplu, este un teatru englez, care aduce opere complete de Shakespeare, transpunerea într-un limbaj experimental a celor mai jucate piese de Shakespeare.
Practic, toate piesele sunt monospectacole, durează fiecare câte 45 de minute şi ca personaje pot servi o lingură, o scrumieră, deci, sunt folosite şi mijloace aşa. Pentru că, într-adevăr, deja Shakespeare a intrat în viaţa noastră, a devenit ceva absolut indispensabil. Toţi cunoaştem „Romeo şi Julieta” şi totuşi spectacolul pe care l-a prezentat Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte, „Romeo şi Julieta”, în regia Irinei Niculescu, a fost, la fel, foarte bine recepţionat. Este vorba de un spectacol cu păpuşi, cu muzică vie în scenă, un spectacol încântător, cu această atmosferă de basm, un spectacol cu foarte multe glume, cu un fel de caterincă, o flaşnetă care interpretează muzică veche şi vorbeşte despre această tragică poveste de iubire, despre dragostea care este mai puternică decât moartea. Spectacolul a fost foarte-foarte aplaudat.”
Europa Liberă: Aţi pomenit de teatrul din Târgovişte. România adus două producţii shakespeariene la acest festival. Pe cât de necesară şi valoroasă este participarea la un asemenea festival?
Larisa Turea: „Este vorba şi de un spaţiu convivial, pentru că se nasc proiecte comune. M-am bucurat să o văd în sală pe doamna Sabra Daici, care este directoarea Institutului Cultural Român de la Varşovia. Cu Sabra, pe când era angajată a Institutului Polonez de la Bucureşti, am dus la bun sfârşit câteva proiecte extraordinare la Chişinău, proiecte de teatru. Se stabilesc, în felul acesta, nişte relaţii de durată. Şi sper foarte mult ca, în curând, să participe mai activ şi teatrele noastre la acest mare festival.
Îmi amintesc acum câţiva ani a avut un real succes aici „Hamlet” regizat la Teatrul „Eugene Ionescu” de Ion Sapdaru. A fost o aventură extraordinară. Şi acum îşi mai amintesc criticii de teatru polonezi acea reprezentaţie. La fel, un „Hamlet” modernizat, în care apare şi o cameră de luat vederi, ca şi în spectacolul „Romeo şi Julieta” de la Târgovişte, unde toată povestea începe cu un vânzător de ziare care anunţă ce se întâmplă în oraşe prin reclama din ziar, prin anunţurile de mică publicitate, prin această tensiune care există, acest accent care se pune pe violenţă, în zilele noastre, mai mult pe violenţă decât pe iubire. De aceasta, îmi pare foarte interesant cum a tratat Silviu Purcărete această temă a violenţei omniprezente deja în viaţa noastră. Violenţa este ca şi radiaţia, deja nu o mai simţim, însă efectele ei sunt foarte dureroase şi foarte de durată.”
Europa Liberă: Este arta ca un motor al schimbărilor sociale sau al evidenţierii unor lucruri care se întâmplă în societate, din câte înţeleg?
Larisa Turea: „La sigur. Arta este un vehicul al transformării sociale, chiar dacă lucrul acesta nu se întâmplă imediat. Îmi aduc aminte despre această parabolă biblică despre turnurile Ierihonului, care au căzut, atunci când s-a cântat din trompete. Totuşi, arta influenţează foarte mult transformarea şi, de fapt, despre transformare sunt toate piesele lui Shakespeare. Și în „Visul unei nopţi de vară”, cei care intră în pădurea fermecată ies de acolo absolut transformaţi. În spectacolul lui Silviu Purcărete se schimbă până şi dictatorul. În final el ajută trupa actorilor, deci, devine alt om.”
Europa Liberă: În ce condiţii, teatrul moldovenesc ar putea reveni pe agenda festivalului?
Larisa Turea: „O singură condiţie – să facem spectacole de valoare, spectacole care să depăşească acest specific al nostru naţional, să vorbească despre universal. Şi lucrul acesta cred că este absolut realizabil în viitorul cel mai apropiat. Sperăm că la anul va veni la Teatrul Naţional o colaboratoare de a noastră, regizorul polonez Agnieszka Korytkowska-Mazur, ea vrea să monteze anume un Shakespeare la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. Un Shakespeare care va servi drept carte de vizită pentru teatrul basarabean de ultimă oră.”
