icon

Premierul Pavel Filip a solicitat autorităţilor să asigure condiţiile necesare pentru acordarea primului ajutor pe timp de caniculă

02-08-2016 17:29
3,515

Prim-ministrul Pavel Filip a convocat astăzi o şedinţă operativă cu reprezentanţii autorităților responsabile de intervenţii în situaţii de urgenţă. Discuţiile s-au axat pe marginea condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, măsurile deja întreprinse şi cele care se impun pentru asigurarea protecţiei cetăţenilor pe timp de caniculă.

 

Potrivit informaţiilor prezentate de Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, temperaturile ridicate din ultima perioadă au cauzat creşterea numărului de incendii în aer liber. Numai pe parcursul lunii iulie pompierii au intervenit pentru a stinge peste 750 de incendii, majoritatea fiind cauzate de imprudenţa oamenilor. Pentru prevenirea incendiilor a fost interzisă arderea vegetaţiei uscate, focurile deschise în locuri neamenajate, a fost impusă delimitarea prin fâşii de protecţie a localităţilor şi a ocoalelor silvice.

 

Prim-ministrul a fost informat, de asemenea, că în perioada caniculară pe teritoriul Republicii Moldova au fost deschise 17 puncte de reabilitare, care activează zilnic între orele 11.00 - 18.00 şi acordă ajutor persoanelor afectate de temperaturile ridicate. Până în prezent, aici au primit îngrijiri medicale peste 45 mii de persoane.

 

Totodată, pentru a preveni cazurile de deces din cauza caniculei, au fost iniţiate 5 campanii de informare privind măsurile de protecţie şi de acordare a primului ajutor.

 

În context, Premierul a solicitat structurilor Ministerului Sănătăţii, Ministerului Afacerilor Interne şi autorităţilor publice locale să se afle în conlucrare permanentă şi să fie pregătite pentru a acorda primul ajutor persoanelor aflate în pericol. Şeful Executivului a cerut ca în această perioadă cu temperaturi înalte  o atenţie sporită să fie acordată persoanelor în etate. Astfel, bătrânii care nu au rude sau persoane apropiate în preajmă pentru a le acorda îngrijire urmează să fie vizitaţi la domiciliu de asistenţii sociali şi de reprezentanţii autorităţilor publice locale, fiindu-le acordat ajutorul necesar.

 

În acelaşi timp, pentru prevenirea cazurilor de înec, Prim-ministrul Pavel Filip a accentuat necesitatea responsabilizării proprietarilor de iazuri şi bazine acvatice. În aceiaşi ordine de idei, Premierul a evidenţiat necesitatea revizuirii programului şcolar prin introducerea unor ore speciale privind măsurile de protecţie în timpul înotului şi modul de acordare a primului ajutor în situaţii de urgenţă. 

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30