Sergiu Cebotari, cel care a dezvăluit pentru Jurnal TV că, încă în 2012, a descoperit o schemă de contrabandă cu anabolizante prin intermediul Întreprinderii de Stat „Poşta Moldovei”, a fost reţinut vineri, 29 iulie. Reţinerea acestuia a avut loc exact în ziua în care urma să transmită probe importante în cazul contrabandei cu anabolizante.

„Într-adevăr, Sergiu Cebotari trebuia să-mi transmită pentru Comisie probe extrem de importante. Despre existenta lor el a depus oficial mărturii în Comisie. Mai mult, eu personal am privit video cu aceste probe. Un alt document, în original, l-am ţinut în mână, dar am recepţionat doar copia. Punerea lor la dizpoziţia Comisiei a fost condiţionată de asigurarea securităţii lui şi a familiei dânsului, urmare a numeroaselor ameninţări, inclusiv cu moartea”, a declarat ieri deputatul Grigore Cobzac, preşedintele Comisiei speciale care a verificat activitatea Poştei Moldovei.

Deputatul a mai spus că parcursul zilei de 28 iulie şi în dimineata zilei de 29 iulie a comunicat cu Cibotaru prin SMS, Viber, Messenger şi nemijlocit verbal, prin telefon.

„Scopul convorbirilor a fost să-l conving să transmită legal Comisiei probele deţinute. Şi l-am convins. Despre acest fapt cunosc 4 deputaţi. Apropo, nu numai din PLDM. Eu trebuia să părăsesc plenul Parlamentului şi să recepţionez probele. Acum situaţia este una ilară. Dacă dânsul a fost reţinut la întâlnire cu probele, rezultă că ultimele sunt la dispoziţia MAI”, a mai spus Cobzac.

Amintim că Sergiu Cebotari dezvăluise că prin intermediul Poştei Moldovei zilnic ar fi expediaţi zeci de saci cu anabolizante în ţări din Uniunea Europeană şi în Statele Unite. Substanţele interzise ar fi camuflate în colete pe care scrie că ar conţine cărţi ori ziare, iar şefii de la Poşta Moldovei nu doar că sunt la curent, dar chiar controlează afacerea ilegală, dezvăluia Cebotari anterior. Conducerea instituţiei a respins însă acuzaţiile.