Cum e viața-n Comrat? Cu această-ntrebare am pornit spre Capitala autonomiei găgăuze. Fiind conștienți de ruptura dintre Unitatea Teritorial Autonomă Găgăuză și restul republicii, am petrecut o zi pe străzile orașului, încercând să umplem golul informațional.
Am ajuns în Comrat, într-o zi toridă de luni, unica zi din săptămână când piața stă cu porțile închise. Microbuzul ne-a lăsat în autogara ce se află chiar la începutul uneia dintre străzile principale – strada Pobeda. În pofida denumirii, atmosfera era departe de a fi învingătoare. Autogara este mai mult o stație, nici pomină de peroane sau delimitări. În imediata apropiere se construiesc două magazine, strada este plină de praf și gălăgie.
Nu-i piață, nu-i viață
Întrebăm în ce direcție să ne îndreptăm spre centrul orașului. „Pe Pobeda, înainte”, ne zic trecătorii. Îi ascultăm, însă, tot mergând înainte parcă nu ne vine a crede. Cu excepția a 100 de metri de drum pavat, o biserică și un parc care se văd în apropiere, strada arată mai mult a o uliță mai lată de sat. Carosabilul și trotuarul sunt într-o stare jalnică. Iar o bună parte din case arată mai mult a locuințe rurale, părăsite. Totuși, mai mulți trecători ne confirmă nedumeriți de întrebare că aici e Centrul Comratului. Un domn, căruia ne prezentăm ca turiști, ne spune că strada Pobeda se numește anume așa pentru că „pe vremea URSS-ului, chiar pe aici au trecut fasciștii, iar Armata Roșie i-a învins”. „Iată de ce arată așa”, fac eu haz de necaz.
Nu doar înfățișarea străzii Pobeda stârnește sentimente mixte. Străzile aproape goale creau impresia că a fost declarată stare de urgență, iar oamenii s-au ascuns în case. Pe unde și unde, mai mergeau câte un om doi, care parcă au ratat momentul în care cetățenii au fost rugați să stea în siguranță acasă. „Astăzi nu e piață”, aflăm de la o vânzătoare de cvas. Așa se explică pustietatea străzilor. În alte zile, cică, strada Pobeda se umple cu vânzători, produse și cumpărători din întreaga regiune. Asta, în situația în care Comratul este locuit de peste 23 mii de oameni…
Îl întâlnim pe Igor, mecanic auto de profesie. „Acum lumea lucrează pe dealuri, face curat, nu are când să se odihnească. Înainte, Comrat era un oraș sovietic, arăta la fel ca Tiraspolul. Acum e mult mai bine, se construiesc clădiri diferite, avem tot felul de magazine”, ne spune acesta.
– Cu ce se ocupă oamenii în timpul liber?
– Cum, cu ce? Avem trei bazine, avem discoteci, parcuri cu baruri de vară. Avem o grămadă de activități!
– Păi nu poți sta doar la soare sau în baruri. Cinematografe, de exemplu, aveți?
– Cinematograf n-avem.
– Dar ce fac tinerii? Cu ce se ocupă?
– Tineretul lucrează. De ce credeți că nu e nimeni pe stradă? Toți sunt pe câmpuri, lucrează!
– Dar alt fel de joburi, care să nu presupună muncă fizică, sunt pentru tineri?
– Știți, noi suntem într-o zonă, în care dacă nu lucrezi pământul, nu ai ce să mănânci. Desigur, mai este și domeniul serviciilor – magazine, vânzări, producerea cărămizilor, etc., spune Igor.
Doamna Veronica, pensionară de 60 de ani, ne spune că este nevoită să vândă la piață roșii și ardei, or din pensia de 1000 de lei, nu-i prea mai rămâne nimic, dacă plătește comunalele. „Legumele le cumpăr de la angrosiști. Orașul este bun, numai pensia e mică. Noi suntem republică separată de Moldova. Ce va fi mai departe, nu știu. Capitala noastră arată mai mult a sat, nici nu se discută. Nu se construiește, drumurile nu se repară, e nevoie de mulți bani”, se plânge femeia. Potrivit acesteia, pensionarilor nu le ajunge pensia, iar cei tineri nu mai au ce face aici și pleacă peste hotare, „unde se plătește mai bine decât în Găgăuzia”. „Aici nici măcar o casă nu-ți poți cumpăra, unde să locuiască tinerele familii, cum să-și hrănească copiii? Fiica mea învață de inginer-constructor, o profesie nu tocmai ușoară. Eu am lucrat toată viața în colhozuri și fabrici și regret că nu am învățat. Dacă aș fi avut o profesie, aș fi avut o pensie ca lumea. Dac-aș putea da timpul înapoi, sigur aș învăța contabilitate. Când eram tânără nu voiam să învăț, spuneam că n-am nevoie. Apoi am regretat”, spune Veronica. Aceasta este văduvă, iar fiică-sa este plecată la studii în Chișinău și planifică să plece la muncă în Franța. Potrivit femeii, găgăuzii, de ordine, pleacă în Cehia, Germania, SUA, Canada, Rusia. Italia, Spania nu sunt destinații populare în rândurile lor.
Legende găgăuzene
Ne întoarcem la parc, cu speranța că poate, totuși, am ratat Centrul și frumusețile acestuia. Cineva ne sugerează să vizităm galeria de artă din cadrul Direcției Generale Cultură și Turism al Găgăuziei. Aceasta activează de 16 ani, iar acum găzduiește o expoziției de la Chișinău, dedicată binelui, adusă de Universitatea Spirituală Internațională Brahma Kumaris. Ne întâlnește o angajată care se oferă să ne facă o mică excursie și să ne povestească mai multe despre oraș. „Biserica este din 1840, iar arhitectul nu este cunoscut, pentru că în anii 60 toate documentele au ars. Una dintre legende spune că, proiectul bisericii a ajuns să fie construit în Comrat pentru că arhitectul, trecând în vizită prin acele locuri, a fost servit cu mâncare și vinuri găgăuze. Amețit de bunătățile din care s-a înfruptat, acesta nici nu a observat cum proiectul său a fost schimbat pe altul”, ne povestește doamna. De la ea aflăm de Aleea Slavî, care etalează busturile oamenilor care au participat la crearea istoriei găgăuze. „Acolo este, Marunevici, datorită căreia am primit autonomia fără curgeri de sânge. Deși nicăieri nu scrie despre asta, ea se ocupa de documente, călătorea prin diverse țări unde povestea despre găgăuzi și despre necesitatea autonomiei acestui teritoriu. Noi suntem o minoritate aici, însă, din cauza că nu suntem chiar atât de puțini și suntem un popor… nici moldoveni, nici bulgari”, explică aceasta.
Se pare că o bună parte din istoria găgăuzilor este alimentată de legende. Or, tot acolo aflăm că o altă legendă pentru turiști spune că găgăuzii au avut și stat, în Bulgaria, aproape de Turcia. „Turcii ne lăsau în pace, pentru că vorbeam limba lor, bulgarii la fel, pentru că eram creștini. Însă, la un moment dat, au început atacul asupra găgăuzilor, iar generalul Inzov a aflat de situația noastră și a insistat în Fața Ecaterinei II să mute poporul găgăuz pe teritoriul actual. Aceasta este o poveste pentru turiști. Cum a fost, de fapt, este sau nu adevărat, nu știe nimeni. În acele vremuri nimeni nu știa de găgăuzi, unde erau bulgarii, acolo și noi”, ne relatează ghidul nostru.
Rusa – limbă „internațională” în UTAG
În unul dintre centrele comerciale, la ultimul etaj, activează un centru de studii despre limba și cultura găgăuze, unde orice doritor poate învăța tot ce ține de această națiune, pornind de la gramatica limbii și terminând cu obiceiurilor lor. „Eu sunt găgăuză de etnie, dar multe nu le cunosc despre poporul nostru. Eu cunosc limba, însă mama mea a fost moldoveancă, tata – găgăuz. Mama vorbea moldovenește, tata – găgăuzește. Până în clasa a V-a, eu am învățat în școală moldovenească, asta a fost când ea tocmai s-a deschis. Atunci, în anii 95, erau mari probleme, nu aveam manuale din care să învățăm. Nu aveam nici suficienți profesori. De aceea ne-am întors înapoi în școlile găgăuzești, unde învățam la școală în limba rusă, asta este limba noastră internațională”, își amintește angajata din cadrul Direcției Generale Cultură și Turism al Găgăuziei, numele căreia nu am reușit să-l aflăm.
Se pare că problema învățământului în limba română a fost cât de cât rezolvată. Deși este doar un liceu care oferă astfel de studii, în ultimii ani acesta a început să se bucure de popularitate, iar directorul este în căutare de mai multe locuri pentru elevi. „Am încercat primul an să mergem la școala moldovenească, dar ne-a fost foarte greu și am renunțat. Acum mulți s-au rupt într-acolo datorită grupelor cu program prelungit, unde copii pot să-și facă temele pe acasă. Chiar directorul liceului a zis că este în căutare de locuri în plus ca să încapă toți elevii. Părinților le este comod, copiii învață limba moldovenească și mai vin și cu temele făcute. Dacă elevii planifică să învețe la Chișinău, nu are sens să mergi la școală rusească. Noi, de exemplu, vrem ca ai noștri să plece de aici”, ne spune Ala, mama a 2 școlari și a unui preșcolar.
„Mulți ne zic să vorbim na rumînskom”
Hoinărind pe străzile Comratului, îl întâlnim pe Alexandru, în vârstă de 22 de ani, așezat comod pe un scaun de mașină rezemat de peretele unui case. În fața sa, stă o lădiță de piersici și o piramidă din pepeni verzi. În acea noapte se întorsese din Moscova, unde are o mică afacere. „Ieri m-a întors din Rusia și deodată m-am apucat de lucru. Acolo am o mică afacere, tot vând harbuji și legume. Acolo sunt de toate, doar că desigur sunt importate. Mama lucrează la piață de 22 de ani. Tata are o mică afacere cu harbujii, iar eu îl ajut. Acasă avem sere, unde creștem roșii”, ne spune Alexandru.
Potrivit acestuia, oamenii din Comrat sunt buni, mărinimoși, săritori la nevoie și foarte muncitori. „Probleme sunt multe, prima este legată de drumurile foarte proaste, probabil din cauza guvernării. Tare sper să se schimbe conducerea, iar lucrurile să se așeze la locurile lor. Îmi place Moldova noastră, țara noastră și nu vreau să plec nicăieri, vreau să rămân acasă. Vreau ca Moldova să rămână așa cum este, nici în Uniunea Europeană, nici în cea vamală. Putem prieteni cu toți, dar să-mi las țara nu vreau. Moldova este o țară mică, roditoare, avem pământuri care trebuie cultivate. Dacă fiecare va munci, fără să facă șmecherii, cum face guvernarea noastră, am avea drumuri ca în Germania”, ne spune tânărul.
După ce am luat la puricat situația din Rusia, aflând că acesta tocmai a venit de acolo, tânărului nu i-a luat mult timp ca să mă întrebe de ce parte a baricadei sunt eu, mai ales fiind ferm convins că sunt originară din vreo țară europeană. Îi spun că am venit să scriu despre Comrat pentru că, la Chișinău, nu se prea cunosc realitățile găgăuze. „Desigur că nimeni nu știe nimic. Eu personal sunt foarte prietenos cu moldovenii, am amici în Bălți, în Chișinău și în multe sate. Omul și-n Africa e om. Știu, că acolo la voi, în Chișinău, nu se vorbește frumos despre găgăuzi. Sau dacă venim la voi, în vizită, mulți ne zic să vorbim „na rumînskom”, dar noi, cei din sud, nu cunoaștem limba asta. Dar cel mai mult ce deranjează este că voi o numiși așa. Moldova s-a format cu mult înainte de România. Este, totuși vorba de istorie, voi sunteți oameni inteligenți… Dar să revenim la ce spuneam. De exemplu, dacă merg la spital, în Chișinău, și nu cunosc limba moldovenească, mie-mi fac observație și nici nu doresc să vorbească cu mine. Mi-aș dori foarte mult să se comporte omenește”, se plânge Alexandru.
Noi trăim cu filme și emisiuni rusești
Nu cu mult înaintea vizitei noastre la Comrat, Bașcanul UTAG Irina Vlah emisese un comunicat de presă în care anunța că nu va respecta noile modificări în Codul Audiovizualului al Republicii Moldova, care presupun excluderea posturile TV rusești din spațiul audiovizual autohton. Bașcanul opina că asta „ar fi echivalent cu excluderea limbii ruse din sfera socială a R. Moldova” și că modificările vin în contradicție cu interesele și necesitățile cetățenilor din autonomia Găgăuziei.
„Referendumul a arătat ce poziție au găgăuzii. Și noi nu vrem să ne scoată canalele rusești, altfel o să rămânem în rezervație. Să ne fie franceza sau engleza mai aproape decât rusa? Noi trăim cu filme și emisiuni rusești, de ce m-aș uita la alea germane? Nu înțeleg nimic. La canalele moldovenești, doar cântă și joacă, filme bune nu arată. N-are sens să interzică posturile TV rusești. Dacă o să vreau să aflu noutățile din Rusia, o să le găsesc și pe Internet. Acum, până și bătrânii ai acces la Internet, mai ales cei care au copii plecați peste hotare”, încearcă să ne convingă Igor, mecanic auto, de 45 de ani.
„Acum nimeni nu mai știe cât de adevărată este informația pe care o arată la televizor. Fiecare își face publicitate. Adevăru-i că nu urmăresc noutățile la televizor, am o aplicație pe telefon care agregă mai multe canale de știri internaționale. Dar dacă vreau să citesc despre Moldova, urmăresc și găgăuz.info, o sursă locală”, declară Alisa, de 35 de ani.
La filiala Poștei Moldovei din Comrat, aflăm că cele mai populare ziare în rândul găgăuzilor sunt cele rusești. Din presa scrisă în limba română sunt doar două ziare și alea cu abonați foarte puțini.
