Sagaidac: Procuratura intenţionează să ne dea în căutare internaţională pe mine şi Gofman

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procuratura Generală intenţionează să ceară Interpolului anunţarea în căutare internaţională a lui Mihail Gofman, fostul şef adjunct al Serviciului Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor din cadrul CNA, precum şi a fostului şef al Secţiei prevenirea spălării banilor şi monitorizarea tranzacţiilor în cadrul Băncii Sociale, Sergiu Sagaidac. Cel puțin asta spune Sagaidac.

Într-un mesaj pe o rețea de socializare, Sagaidac spune că nu a fost citat de Procuratura Anticorupţie pentru a fi audiat pe marginea dezvăluirilor sale despre jaful bancar, deşi motivul pentru care urmează să se ceară darea în căutare internaţională a celor doi este „eschivarea de la prezentare la Procuratură”.

„Ca urmare a dezvăluirilor efectuate, dețin informație că Procuratura Generală a Republicii Moldova intenționează să se adreseze Interpolului pentru a fi dat în căutare eu, cât și Mihail Gofman, în scopul extrădării Procuraturii Generale a Republicii Moldova. Pot s-o facă, însă probabil că va fi pentru prima dată când martorii sunt dați în căutare internațională prin Interpol, dar nu bănuiții sau învinuiții”, se arată în mesajul lui Sagaidac.

„Motivul de a fi dați în căutare internațională prin Interpol ar fi faptul că ne eschivăm de la prezentare la Procuratura Anticorupție. Reiterez încă odată că nu am primit nici o citație din partea Procuraturii Anticorupție, chiar dacă am prezentat numărul de telefon mobil din Marea Britanie, nici telefonic, nici prin intermediul poștei electronice așa cum este prevăzut de către art. 236 alin. (1) și alin. (1) prim al Codului de Procedură Penală al RM. Astfel că temeiuri de a fi dat în căutare internațională prin Interpol nu există, iar legitimitatea și admisibilitatea cererii lor este sub mare semn de întrebare. Această solicitare de a fi dat în căutare prin Interpol vine din partea coordonatorului”, se mai arată în mesajul fostului angajaz al Băncii Sociale.

Acesta transmite că este gata să depună depoziții la Procuratura Marii Britanii în condiții de siguranță pentru el, dar pentru aceasta este necesar ca Procuratura Generală să transmită o cerere de Comisie Rogatorie în adresa Procuraturii Marii Britanii în conformitate cu articolele 536 și 537 al Codului de Procedură Penală al RM.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...