Trimite e-mail | Printeaza
Economie
28.07.2016

Procesarea datelor Recensământului populației și al locuințelor urmează a fi finalizată până la sfârșitul anului curent

Procesarea datelor Recensământului populației și al locuințelor urmează a fi finalizată până la sfârșitul anului curent

Modul de procesare a datelor Recensământului populației și al locuințelor (RPL) din 2014 și posibiltățile finalizării acestui proces în termenii stabiliți, au fost discutate, astăzi, în cadrul ședinței Comisiei Naționale pentru Recensământul populației și al locuințelor, prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip. La ședință au participat  reprezentanți ai ministerelor de profil, ai societății civile, ai partenerilor de dezvoltare și experți în domeniu.
 
În debutul evenimentului, Șeful Executivului s-a arătat optimist în ce privește procesarea datelor RPL în termen, prin acțiunile întreprinse anterior și prin eforturile depuse de către autorități. „Sper că lucrurile au revenit în albia normalității și ne vom mișca mai rapid. La ședința trecută am aprobat Planul calendaristic cu finalizarea introducerii și validării datelor până pe 31 decembrie 2016 și publicarea acestora în primul trimestru al anului 2017”, a spus Pavel Filip.
 
Cei prezenți au fost informați despre eforturile depuse de către Biroul Național de Statistică (BNS) în procesarea și validarea datelor RPL. Astfel, au fost introduse și codificate mai mult de 50% din numărul total de chestionare, care sunt actualizate o dată la două săptămâni. Bugetul de 8,2 de milioane de lei, planificat pentru anul 2016, a fost utilizat în proporție de 30%. Totodată, membrilor Comisiei le-au fost comunicate acțiunile procedurale care vor spori eficiența de prelucrare a datelor statistice, fapt ce va mări gradul de credibilitate în utilizarea lor de către instituțiile interesate.
 
În acest context, Premierul a subliniat importanța informării permanente a publicului și a transparenței acestui proces. „Dacă acest exercițiu nu este transparent, el nu-și are rostul, de aceea de la bun început am pus accent pe această transparență. Este important să numim lucrurile pe nume, chiar dacă acest lucru este dureros. A fost necesar să întreprindem aceste acțiuni pentru a vedea cum stau lucrurile în realitate, a găsi soluții și a merge mai departe”, a accentuat Pavel Filip. 
 
Șeful Executivului și-a exprimat încrederea că prin eforturi comune, cu susținerea experților străini, se va reuși finalizarea în termenii stabiliti a procesării datelor RPL, informația respectivă fiind de un real folos pentru autorități în elaborarea documentelor de politici. În același timp, Premierul a subliniat că la viitorul Recensemânt datele urmează a fi colectate în mod electronic, ceea ce este mult mai rapid și mai eficient.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus