icon

Guvernul şi Agenţiile ONU vor colabora în vederea realizării obiectivelor strategice comune

28-07-2016 21:19
1,939

Guvernul Republicii Moldova și Agenţiile Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) au avut astăzi un dialog consistent privind posibilităţile de intensificare a cooperării în vederea realizării obiectivelor strategice comune. La prima ședință a Comitetului de Coordonare a Cadrului Partenerial ONU - Republica Moldova, co-prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip şi Coordonatorul rezident al ONU, Dafina Gercheva, au fost abordate o serie de teme de interes strategic comun.

 

Premierul a afirmat, în context, că platforma lansată este foarte importantă pentru consolidarea activităţii de parteneriat şi realizarea proiectelor comune de dezvoltare a ţării.

 

„Valoarea colaborării cu Agenţiile ONU o apreciem ca extrem de importantă în contextul prezenţei naţionale puternice şi a capacităţilor de a combina intervenţiile la nivel internaţional şi local. Pentru noi este foarte important să ştim că avem capacităţile necesare pentru implementarea reformelor lansate şi să simţim sprijinul partenerilor de dezvoltare”, a subliniat şeful Executivului.

 

În acelaşi timp, Dafina Gercheva, Coordonatorul rezident al ONU în Republica Moldova, a mulţumit autorităţilor pentru deschidere şi colaborare constructivă. “După investirea noului Guvern, noi observăm stabilizarea situaţiei, ceea ce automat deschide spaţiu pentru dialog şi extindere a cadrului de cooperare. La moment, reprezentanţa ONU la Chişinău lucrează asupra unui nou Program pentru Republica Moldova, care urmează să fie implementat timp de cinci ani”, a mai spus Dafina Gercheva.

 

Dialogul purtat s-a referit, de asemenea, la priorităţile strategice de dezvoltare şi la angajamentele asumate în domenii precum, guvernarea democratică, justiţie şi drepturile omului, mediu şi gestionarea schimbărilor climatice. Totodată, au fost abordate aspecte legate de localizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă în contextul Agendei de dezvoltare 2030.

 

În finalul şedinţei, s-a decis desemnarea Cancelariei de stat pentru lansarea procesului de evaluare a Strategiei naţionale de dezvoltare „Moldova 2020”.

Agenda publică

Aprilie 2024

L M M J V S D
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30