Linkuri accesibilitate

Mai întîi, lumea va înebuni (I)


De multe ori, cînd sînt uimiţi de mersul lucrurilor şi nu găsesc alt comentariu, oamenii spun: a înebunit lumea! Vorba e o exagerare voită, mărturiseşte o îngrijorare încă sub control şi, cu timpul, s-a tocit, după prea o prea deasă folosire pe teme mici: coafura femeilor, culoarea pantalonilor purtaţi de tineri, mersul pe sîrmă între doi zgîrie-nori şi alte năzbîtii imprevizibile. Din păcate, vremurile în care această vorbă mare era un moft s-au încheiat. Vorba care spune că „a înebunit lumea” spune chiar asta.

Semnele şi dovezile sînt peste tot, apar în fiecare zi şi se măsoară în frici, delir verbal şi masacre. Violenţa publică şi anxietatea au rolul conducător în societate, mai bine zis, în felul în care mase mari de oameni nu mai suportă locurile, relaţiile şi situaţiile care însemnau, pînă de curînd, convieţuire automată şi siguranţă garantată. Primul efect al avalanşei de ştiri tragice şi bizare care dau fundalul de fiecare zi al vieţii îm mari oraşe şi state vest-europene e pervers: lumea înţelege că se întîmplă ceva şi că i se întîmplă ceva, dar nu mai reuşeşte să distingă între cauze şi efect, între ce e posibil şi ce e imposibil.

Iată,de pildă, disputa furioasă între autorităţi şi societate pe tema răspunderii şi a siguranţei publice. Aceleaşi replici au apărut şi s-au derulat furios, fără excepţie, în fiecare stat occidental lovit de terorism. Părţile nu se mai înţeleg şi nici nu pot urmări logica elementară a situaţiei. Mai întîi, reprezentanţi ai publicului cer socoteală statului, poliţiei şi serviciilor secrte. Acuzaţia spune că lumea plăteşte servicii şi funcţionari care nu reuşesc să apere oamenii de atacuri teroriste. Deasemnea, că autorităţile n-au depistat din timp organizarea unui atentat sau n-au avut habar de existenţa celor ce au săvîrşit cel mai recent masacru. Statul răspunde, de pildă prin vocea Ministrului de Interne german sau francez, că nu are cum să asigure protecţia totală. Tot statul merge mai departe şi înştiinţează populaţia că va trebui să trăiască, de acum înainte, cu riscul atacurilor teroriste. Mai mult, reprezentanţi de vîrf ai statului precizează nervos, cu un reproş abia mascat, că securitatea totală şi democraţia nu sînt compatibile. Sîntem deja în mijlocul unei dispute care nu degenerează în răcnete, dar şi-a pierdut logica şi cultivă, mai departe, neîncrederea şi nesiguranţa.

Cel mai uimitor şi semnificativ detaliu al disputei stat incapabil de protecţie – societatea neprotejată e absurditatea comună. Pe de o parte, publicul are pretenţia extremă la securitate totală, în condiţii de deschidere totală, adică doreşte, fără să-şi dea seama, şi limitarea libertăţii şi menţinerea ei. Pe de altă parte, statul tratează valul de violenţă teroristă în manieră penală, ca suită masivă de infracţiuni atipice dar, nu mai puţin, infracţiuni. Ambele părţi sînt departe de problema unei lumi confruntate cu un tip de schimbare fără precedent în istorie şi, deci, de netratat atîta vreme cît marea schimbare nu e recunoscută şi luată ca punct de plecare.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG