Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
26.07.2016

Detalii despre dreptul consumatorilor casnici de a cere repararea prejudiciului, cauzat de supratensiuni sau goluri de tensiune în rețelele electrice

Detalii despre dreptul consumatorilor casnici de a cere repararea prejudiciului, cauzat de supratensiuni sau goluri de tensiune în rețelele electrice

Agenția Națională pentru Reglementare Energetică (ANRE) a emis în adresa SA ”RED Nord” o prescripție în care i-a cerut să informeze corect și la timp consumatorii casnici despre dreptul acestora la repararea prejudiciului, cauzat consumatorilor de supratensiuni sau goluri de tensiune în rețelele electrice, drept stabilit în Regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei electrice. Regulamentul stabilește că operatorul reţelei de distribuţie este obligat să organizeze, la solicitarea consumatorului, reparaţia receptoarelor electrice defectate, inclusiv transportarea lor la atelierul de reparaţie şi înapoi.

Prescripția respectivă a fost emisă după ce, săptămâna trecută, doi specialiști ai ANRE, asistați de reprezentanți ai operatorului rețelei de distribuție, au constatat în cadrul unei întâlniri cu consumatorii din or. Fălești, care au avut de suferit în urma unui incident de supratensiune, că operatorul în cauză a ignorat solicitările unor consumatori de a organiza reparaţia receptoarelor electrice deteriorate de incident.

Incidentul de supratensiune s-a produs la 13 iulie curent și a afectat 30 de consumatori casnici care ulterior au depus la filiala Fălești a SA ”RED Nord” cereri de acordare a despăgubirilor pentru deteriorarea receptoarelor electrocasnice. În acest caz, încălcarea de către operatorul reţelei de distribuţie a parametrilor de calitate a serviciului distribuţie a energiei electrice a fost dovedită, respectiv acesta are obligația să achite consumatorului final despăgubirea pentru prejudiciul cauzat.

Pentru a evita repetarea situației de la Fălești, ANRE amintește consumatorilor casnici că procedura de reparare a prejudiciului, în cazul deteriorării receptoarelor electrice, este descrisă în pct. 207 al Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea energiei electrice, aprobat prin hotărârea ANRE nr. 393 din 15.12.2010, cu completările și modificările ulterioare.

Cerințele procedurii respective față de consumatorul casnic sunt următoarele:

acesta trebuie să depună la operatorul reţelei de distribuţie o cerere în scris în termen de 5 zile lucrătoare de la data apariţiei/depistării, după caz, a evenimentului care a produs deteriorarea receptoarelor electrice;
să participe împreună cu operatorul reţelei de distribuţie la efectuarea unei analize care urmează să constate faptul producerii şocului sau a golului de tensiune, care a cauzat deteriorarea receptoarelor electrice;
să prezinte operatorului documente care confirmă suma cheltuielilor achitate pentru reparaţia receptoarelor electrice, precum şi numărul patentei de întreprinzător al persoanei care a efectuat reparaţia receptoarelor electrice, după caz.
La solicitarea consumatorului casnic, operatorul reţelei de distribuţie este obligat să organizeze reparaţia receptoarelor electrice defectate, inclusiv transportarea lor la atelierul de reparaţie şi înapoi. Dacă un receptor electric defectat nu poate fi reparat şi acest fapt este demonstrat corespunzător, operatorul este obligat să achite consumatorului casnic contravaloarea acestuia la prezentarea documentului justificativ de către consumatorul casnic, anunță Serviciul de presă al ANRE.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus