Sindromul Schroeder sau „divorțul civilizat” de Transnistria
Semne diacritice
Mâine sosește la Chișinău, apoi va merge la Tiraspol, vicepremierul rus Dmitri Rogozin, cel care în tinerețea sa a luptat cu arma în mână de partea separatiștilor transnistreni împotriva „fasciștilor” moldoveni, cel care, în funcția de vicepremier a amenințat nu o singură dată Republica Moldova că „va pierde niște vagoane la cotitură”, dacă își va continua cursul european, și care, acum doi ani și ceva, a fost oprit în aeroportul Chișinău, având în bagajul său listele cu semnături ale transnistrenilor doritori de unire cu Rusia.
Faptul că acest personaj exotic, căruia i se interzice să călătorească în UE, figurând în lista sancțiunilor impuse Rusiei după ocuparea Crimeii, își reia călătoriile spre Tiraspol ar fi un indiciu că Moscova pune din nou ceva la cale și își schimbă expresia feței în mod corespunzător.
De fapt a și pus. Nu întâmplător au fost reluate, după aproape doi ani, negocierile în formatul „5+2” pe problematica transnistreană. Dacă nu era sigură de un oarecare câștig, Rusia își punea în mișcare marionetele de la Tirspol să invoce din nou ridicarea „blocadei economice”, cum a făcut-o de atâtea ori, torpilând orice încercare de dialog.
În această perioadă, diplomația rusă a reușit să-i convingă pe ceilalți participanți și observatori ai procesului de negocieri că Chișinăul trebuie să facă unele concesii care să anticipeze viitorul statut special, autonom, al regiunii separatiste în cadrul Republicii Moldova, oferindu-le transnistrenilor beneficiile unui stat recunoscut oficial până la găsirea unei soluții politice a conflictului (recunoașterea diplomelor instituțiilor transnistrene, a plăcuțelor de înmatriculare a automobilelor transnistrene etc.).
Germania, care deține președinția OSCE, a promovat ideea respectivă a legalizării de facto a statu-quoului, găsind înțelegere nu numai în SUA și UE, ci și în Ucraina, punând Chișinăul în off-side, presându-l să accepte un mecanism de garantare a realizării deciziilor luate în formatul „5+2”, să instituie un „moratoriu” asupra deschiderii unor dosare reprezentanților administrației separatiste de la Tiraspol (conform afirmațiilor lui Victor Chirilă, directorul executiv al Asociației pentru Politica Externă, în cadrul unui interviu pentru Radio „Europa Liberă”).
La întâlnirea recentă de la Berlin, din 2 iunie, a fost semnat un protocol care stabilește necesitatea discutării unor chestiuni, care se pretinde că vor apropia cele două maluri ale Nistrului, dar de fapt le vor îndepărta, căci, obținând posibilitatea să-și legalizeze diplomele și plăcuțele de înmatriculare în mod automat, transnistrenii vor fi mai puțin dependenți de Chișinău și mai puțin dispuși la dialog și negocieri. Ei nu renunță la visul de a deveni gubernie a Rusiei, o confirmă aproape zilnic reprezentanții lor aleși.
Săptămâna trecută, eforturile Germaniei pe direcția reglementării transnistrene au fost salutate de București în persoana ministrului Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, care l-a primit pe ambasadorul Cord Meier-Klodt, reprezentant special pentru procesul reglementării transnistrene al Preşedinţiei-în-exerciţiu germane a OSCE.
Lazăr Comănescu a salutat „convenirea de către participanţii la reuniunea în acest format din 2-3 iunie, de la Berlin, a Protocolului care stabileşte o agendă substanţială pentru perioada imediat următoare, axată pe aspecte de relevanţă nemijlocită pentru apropierea celor două maluri ale Nistrului”, subliniind că „realizarea obiectivelor convenite la runda de la Berlin reclamă voinţa politică şi angajamentul constructiv, convergent şi creativ al ambelor părți” și că „este necesară, în acest sens, intensificarea dialogului în cadrul grupurilor de lucru sectoriale Chişinău-Tiraspol, pentru identificarea de răspunsuri viabile şi echilibrate pe temele aflate în discuţie”.
Într-adevăr, dacă aceste acțiuni „de apropiere” nu sunt „echilibrate”, dacă nu îi includ pe transnistreni în câmpul legal, politic, economic, educațional etc. al Republicii Moldova, ele au sens doar dacă urmăresc „divorțul civilizat” anunțat acum câțiva ani de șeful administrației de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk. Ceea ce, în ultimă instanță, ar deschide calea reUnirii Republicii Moldova cu România.
De ce ar avea nevoie Rusia de o nouă regiune Kaliningrad pe Nistru este de înțeles. Ucraina, la rândul ei, ar putea nutri niște gânduri de mărire, niște planuri subversive de a compensa pierderea Crimeii, atrăgându-i pe transnistreni în hotarele sale. De ce însă ar lucra diplomația germană, în numele OSCE și UE, pentru realizarea unei asemenea idei iraționale din punctul de vedere al securității europene? Dintr-un zel birocratic genuin de a obține cu orice preț „progrese în dosarul transnistrean”? Sau din interesul de a plăcea lui Putin, de a completa vreun loc vacant la „Gazprom”?
Președintele Franței, preocupat de soarta R. Moldova. Emmanuel Macron optează pentru un SCUT antirachetă european, care să PROTEJEJE și R. Moldova
VIDEO // Conferință științifică la USM: „Este greu să vezi statuia lui Ștefan cel Mare în centrul Chișinăului și să știi că mormântul este în România. Prin integrarea în Europa, ne vom regăsi împreună, românii de dincolo și de dincoace de Prut”
DECLARAȚIE // Ministerul Justiției din România va furniza Republicii Moldova experți pentru aderarea la Uniunea Europeană și ar putea înființa un post de magistrat de legătură al Bucureștiului la Chișinău