Angajaţii din sistemul de sănătate vor fi remuneraţi în baza performanţelor obţinute

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Angajaţii instituţiilor medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală vor primi salarii mai mari, formate în baza performanţelor profesionale individuale. Cabinetul de miniştri a aprobat, astăzi, un Regulament în acest sens, care vine să modifice conceptual mecanismul de salarizare a angajaţilor din sistemul de sănătate.

Potrivit noilor prevederi, salariile medicilor și lucrătorilor medicali vor crește cu circa 20%, totuşi accentul se pune pe majorarea veniturilor tinerilor specialişti, cu un stagiu de muncă de până la 10 ani, a căror remunerare va creşte cu 50% şi chiar 100%. Măsura are ca scop motivarea medicilor să rămână în sistemul de sănătate autohton, dar şi să excludă inechităţile la care sunt supuşi tinerii specialişti.

Astfel, începând cu 1 iulie, venitul salarial al angajaţilor din instituţiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală va fi compus atât din salariul de funcţie şi garanţii salariale, cât şi din remunerarea pentru indicii de performanţă înregistraţi. Evaluarea lunară a îndeplinirii indicatorilor de performanţă va fi efectuată de către o Comisie de evaluare din cadrul instituţiei în cadrul căreia activează salariatul.

Suplimentul salarial acordat pentru performanţele profesionale obţinute în muncă vine să stimuleze creşterea calităţii serviciilor medicale şi este bazat pe calitatea serviciilor prestate, aportul şi profesionismul angajatului.

Cheltuielile preliminare necesare pentru majorarea salariului pentru a doua jumătate a anului 2016 se estimează la 295 milioane de lei. Resursele financiare sunt prevăzute în Legea fondului pentru asigurările medicale pentru anul curent.

Datele statistice ne arată că, în ultimii ani, numărul angajaților instituţiilor medico-sanitare este într-o continuă scădere. Astfel, dacă în 2003 activau aproximativ 11 mii de medici, în 2015 numărul acestora a scăzut până la puţin peste 10 mii. Totodată, numărul asistenţilor medicali s-a micşorat în această perioadă cu aproximativ 3 mii de persoane.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...