Maria Ciobanu: „Filat încearcă pe propria piele ce înseamnă justiţia lui Al Capone de Grozeşti”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Maria Ciobanu, deputat PLDM, considerăm că fostul premier Vlad Filat simte pe propria piele justiţia oligarhului Vladimir Plahotniuc, iar greva foamei în care a intrat Filat semnifică faptul că el a pierdut orice speranţă într-un proces deschis.

„Am prostul obicei de a spune exact ceea ce gândesc. S-au străduit, pe parcursul anilor, cei apropiaţi să mă lecuiască de acest neajuns, dar nu au reuşit. În cele mai dese cazuri, nu am fost judecată pentru ceea ce am făcut, ci pentru ceea ce am spus. Azi vreau să ţip, să strig la cer, să declar sus şi tare: suntem un neam de rahaţi! Şi iată de ce cred astfel. Eu nu am făcut parte din anturajul lui Vladimir Filat. O ştiu toţi colegii şi foştii mei colegi. Nu intram la el în birou decât doar atunci când eram invitată tot în legătură cu unele declaraţii sau comentarii. Intuiam însă că pune preţ pe ceea ce-i spuneam, chiar dacă îl durea”, a scris deputata pe o reţea de socializare.

„Azi Vladimir Filat încearcă pe propria piele ce înseamnă justiţia lui Al Capone de Grozeşti. Faptul că a şaptesprezecea zi este în greva foamei mă duce la gândul că a pierdut orice speranţă într-un proces deschis. Mă întreb şi vă întreb pe acei care v-aţi folosit de el, pentru a vă îmbogăţi, pentru a parveni: chiar nu aveţi mustrări de conştiinţă?”, a adăugat Maria Ciobanu.

Totodată, deputatul PLDM a menţionat că azi „Vladimir Filat a leşinat în instanţa de judecată a lui Michiduţă. „Credeţi-mă, aşa este voia Domnului: mai devreme sau mai târziu veţi da seamă, ticăloşilor”, a adăugat Maria Ciobanu.

Filat și-a pierdut cunoștința la Judecătoria Buiucani, unde avea loc o nouă ședință de judecată în dosarul în care politicianul este vizat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...