Printre elementele confiscate miercurea trecută în Germania se numără documente importante cu ajutorul cărora anchetatorii 'speră să se apropie de responsabilii prăbuşirii avionului Boeing 777' al Malaysia Airlines, scrie tabloidul olandez De Telegraaf.

Potrivit ziarului, detectivul particular ar fi primit o recompensă de 17 milioane de euro (din suma promisă de 30 de milioane de euro) din partea unui donator bogat a cărui identitate nu a fost dezvăluită şi a început să investigheze după două luni de la producerea dezastrului care a făcut 298 de morţi pe 17 iulie 2014.

„Aşteptăm informaţii în legătură cu acest subiect. De aceea, am efectuat o percheziţie la domiciliul lui”, a declarat Wim de Bruin, purtătorul de cuvânt al Parchetului Naţional olandez, fără a preciza unde se găseşte în prezent acest detectiv, Josef R.

După percheziţiile efectuate la domiciliul său din Bad Schwartau (nordul Germaniei), conţinutul unei casete de valori din Zurich (nordul Elveţiei) a fost confiscat. 'În prezent nu ştim ce se află în această casetă de valori. Judecătorul din Elveţia trebuie să decidă dacă conţinutul său poate fi transferat către Ministerul Public olandez", a declarat Wim de Bruin.

Anchetatorii au distribuit luni o revistă rudelor victimelor pentru a le informa asupra modului în care se desfăşoară ancheta. Fotografii cu fragmente ale unei rachete sol-aer BUK de fabricaţie rusească găsite la locul accidentului au fost publicate în revistă, precizează sursa citată.