În jurul orei 14:16, un băiat a venit la Unitatea de salvatori şi pompieri Edineţ după ajutor pentru fratele său.

La faţa locului s-a stabilit că băiatul a căzut într-o fântână adâncă de 12 metri. Potrivit informaţiilor, cei doi fraţi se jucau pe marginea fântânii, iar unul din ei a căzut în puţ.

Fântâna era fără apă şi nu era acoperită. În 10 minute echipa de intervenţie a reuşit să salveze băiatul, acesta fiind ulterior transportat la spital.

După investigaţiile medicale, adolescentul a fost externat, întrucât nu a suferit nici un traumatism.

Salvatorii îndeamnă părinţii şi cei care au în grijă copii să fie cât mai precauţi şi să nu-i lase fără supraveghere.