Cei patru salvatori SMURD petrecuți pe ultimul drum la Chișinău. Corpurile neînsuflețite au fost repatriate// FOTO

Pilotul Doru Gavril, copilotul Voicu Şocae, medicul Mihaela Dumea şi asistentul medical Gabriel Sandu, toți membri ai echipajului SMURD Iași prăbușit în după amiaza de ieri la Cantemir au fost petrecuți pe ultimul drum.

La Centrul de medicină Legală, Doru Gavril, Voicu Şocae, Mihaela Dumea și Gabriel Sandu au primit ultimul onor din partea salvatorilor moldoveni, reprezentanții poliției, carabinieri și orchestra militară MAI.

Sicriele cu corpurile neînsuflețite au fost ridicate de către ofițerii MAI.Mai târziu, cadavrele echipajului au fost preluate de două ambulanțe SMURD  Iași, care însoțite de inspectorii de patrulare s-au îndreptat spre vama Leușeni.

Polițiștii au escortat ambulanțele până la frontieră, de unde au fost preluate de către autoritățile române.

De dimineaţă, toate drapele au fost coborâte în bernă, iar toate evenimentele festive din Moldova au fost amânate. La ora 12:00 în toată ţara a fost ţinut un moment de reculegere. În cazul prăbuşirii de ieri a elicopterului SMURD au fost intentate două dosare penale, unul de către autorităţile de la Chişinău, iar celălalt – de cele de la Bucureşti.

Elicopterul SMURD a pornit spre Cahul joi, în jurul orei 13:00, pentru a prelua un pacient, cetăţean al Statelor Unite ale Americii, care urma să fie transportat la Chişinău. La ora 14:13, aparatul de zbor a dispărut de pe radare, iar apoi au apărut informaţiile despre prăbuşirea lui în apropierea satului Haragîș, din raionul Cantemir.

funeralii smurd piloti

funeralii smurd piloti

funeralii smurd piloti

funeralii piloti smurd

funeralii smurd piloti

funeralii piloti smurd

funeralii piloti smurd

funeralii piloti smurd

funeralii smurd piloti

funeralii piloti smurd

militari

piloti smurd

piloti smurd

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.