Aparatul de zbor a căzut la o distanţă de 100 metri de fâşia forestieră din preajma localităţii. În imaginile Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI, unul dintre localnici care a ajuns primul la locul incidentului povesteşte că a reuşit să scoată doar unul dintre oamenii aflaţi la bord.

„L-am văzut zburând aproape de casă, apoi l-am auzit când a explodat în pădure. Am venit şi am văzut că erau patru cadavre. Pe unul l-am scos din para focului. Apoi iar a fost o explozie şi m-am dus de acolo. Am venit repede şi am sunat la poliţie. Asta a fost pe la ora 14:00

Toţi cei patru membri ai echipajului, pilotul, copilotul, medicul şi asistentul, au murit pe loc. Poliţiştii şi salvatorii din România şi Moldova cercetează cazul.

Menţionăm că acelaşi echipaj, care şi-a găsit sfârşitul în pădurea din raionul Cantemir, a intervenit în prima jumătate a zilei în Moldova. Salvatorii din Iaşi au preluat o bătrână din Vulcăneşti, care suferea de insuficienţă renală şi respiratorie, şi au transportat-o la Spitalul de Urgenţă din capitală. 

Astăzi în Republica Moldova este zi de doliu naţional. În toate localităţile din ţară, dar şi la misiunile diplomatice din străinătate, drapele au fost arborate în bernă.